STUDIU // Exerciţiile fizice, în special după vârsta de 50 de ani, reduc riscul de demenţă
2372
Menţinerea unei vieţi active, în special după vârsta de 50 de ani, produce o serie de modificări la nivelul creierului care pot reduce riscul de demenţă, conform unui nou studiu publicat în revista Brain Communications.
Cercetătorii susţin că exerciţiile fizice pot menţine volumul unei regiuni a creierului implicată în gândire şi memorie.
Astfel, persoanele care au dus o viaţă activă fizic sunt expuse unui risc mai mic de a se confrunta cu declinul cognitiv după o anumită vârstă, chiar dacă prezintă markerii consideraţi specifici pentru maladia Alzheimer, aşa cum sunt acumulările de proteine amiloide din creier.
În cadrul studiului, cercetătorii au analizat datele obţinute în cadrul Insight46, un studiu preliminar realizat în cadrul Anchetei Naţionale pentru Sănătate şi Dezvoltare din Marea Britanie, pe un eşantion de 5.362 de persoane din Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor, ce au fost evaluate pe întreaga perioadă a vieţii. Toate persoanele din eşantion s-au născut în interval de o săptămână, în martie 1946, transmite DPA, citată de Agerpres.
Un număr de 468 de persoane, în vârstă de 70 de ani la vremea realizării studiului, au fost fost incluse în analiză,
„Atunci când ne gândim la modificări ale creierului, unul dintre indicii cei mai importanţi cu privire la volumul creierului este vârsta. Aşa se explică de ce am analizat datele unor persoane care s-au născut în aceeaşi săptămână", a declarat Dr. Sarah-Naomi James, de la Centrul pentru studierea demenţei din cadrul University College London (UCL)
Echipa de cercetători a colectat informaţii cu privire la frecvenţa cu care fiecare persoană lua parte la activităţi fizice, cum ar fi plimbarea, înotul, jocul de cricket, rugby sau fotbal de-a lungul a trei decenii, înainte şi după ce a împlinit 50 de ani. Apoi au fost analizate testele imagistice ale creierului făcute când participanţii au ajuns la vârsta de 70 de ani.
Concluzia cercetării este că exerciţiile fizice practicate de-a lungul vieţii „sunt asociate unei mai bune funcţii cognitive la vârsta de 70 de ani, chiar şi la subiecţii care prezintă markerii timpurii ai maladiei Alzheimer", cu beneficii mai pronunţate în cazul femeilor.
Persoanele care au raportat că au făcut exerciţii fizice cel puţin o dată pe lună înainte de vârsta de 50 de ani, înregistrau o pierdere de volum mai mică în hipocamp, partea creierului asociată cu memoria şi învăţarea.
„Este o regiune foarte importantă a creierului şi noi arătăm că este de fapt mai mare. Noi spunem că este vorba despre menţinerea acestei regiuni a creierului care de obicei începe să înregistreze pierderi în volum şi unde se manifestă primele semne de demenţă", a adăugat Dr. James.
De ce sunt exerciţiile fizice bune pentru noi? Nu e niciodată prea târziu şi nu e niciodată prea devreme pentru a deveni activ fizic
Beneficiile activităţilor fizice dinaintea vârstei de 50 de ani pot fi corelate cu intensitatea lor şi cu tipul de exerciţii practicate la vârstele de 30 şi 40 de ani.
Dacă studiile viitoare ar putea să ofere mai multe date cu privire la „mecanismele activităţii fizice ca potenţiale intervenţii împotriva acestei maladii", studiul nostru „încearcă să ofere nişte răspunsuri la întrebările cum? şi de ce?", a mai susţinut ea.
„De ce sunt exerciţiile fizice bune pentru noi? Are sens la nivel intuitiv, dar de fapt nu ştim foarte multe despre mecanismele implicate, despre ce factori pozitivi sunt favorizaţi de activitatea fizică", a adăugat ea.
„Spre exemplu, atunci când ne uităm la o maladie aşa cum este demenţa, putem identifica un pattern pe care-l regăsim replicat de multe ori şi anume că persoanele fizic active se confruntă cu un risc mai redus de demenţă. Noi arătăm că încă dinainte de a avea demenţă, ei pot să o tolereze şi să-şi menţină funcţia cognitivă, chiar dacă încep să prezinte semnele timpurii în creier", a susţinut ea, adăugând că activitatea fizică ajută la întârzierea apariţiei simptomelor acestei boli.
Conform organizaţiei Alzheimer's Research UK, care a finanţat acest studiu alături de Medical Research Council, în prezent în Marea Britanie trăiesc aproximativ 982.000 de persoane cu demenţă. Acest număr ar putea depăşi 1,4 milioane la orizontul anului 2040, conform proiecţiilor.
„Nu e niciodată prea târziu şi nu e niciodată prea devreme pentru a deveni activ fizic. Este foarte bine pentru creier", a subliniat Dr James, adăugând că şi-ar dori politici publice care să încurajeze şi să faciliteze accesul persoanelor la o gamă largă de sporturi şi exerciţii fizice.
335
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
522
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
379
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
674
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
745
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
698
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
972
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
804
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
802
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
04.06.2026
15:09
776
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
331
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
520
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
375
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
673
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
744
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
696
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
971
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
803
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
801
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
04.06.2026
15:09
775
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
04.06.2026
14:32
866
Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos, discuții la Chișinău despre reforme și deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea la UE
04.06.2026
14:21
938
Peste 1 miliard de euro pentru economia Republicii Moldova, anunțați la EU-Moldova Investment Conference de la Chișinău
04.06.2026
14:14
884
Luxemburg, mic gigant financiar: depășește Franța, Spania și Italia la investiții străine directe în 2024
860
Maia Sandu anunță la Chișinău deschiderea negocierilor de aderare a Moldovei la UE și noi investiții sprijinite de Comisia Europeană
04.06.2026
13:08
813
Guvernul mizează pe infrastructură pentru atragerea investițiilor: cale ferată modernizată, autostradă și conexiune extinsă la rețeaua europeană TEN-T
670
Spitalul de Recuperare Neuromotorie Dezna intră în prima reabilitare majoră și extindere, investiție totală de aproape 50 milioane lei
04.06.2026
12:36
961
Wizz Air analizează extinderea operațiunilor și investițiilor în infrastructura aviatică din Republica Moldova
04.06.2026
12:28
621
Întrevedere la IGP privind consolidarea capacităților de combatere a traficului de droguri
04.06.2026
11:46
781
25 de ani de închisoare pentru uciderea unui bebeluș de 10 luni și violul mamei minore, confirmați definitiv după redeschiderea dosarului din 2010
04.06.2026
11:35
770
Maia Sandu cheamă investitorii europeni la Chișinău: viitorul Republicii Moldova este legat de Uniunea Europeană
04.06.2026
11:04
814
Din SUA înapoi la Mileștii Mici: cum a transformat Vlad Vedrașco via strugurilor de masă într-o afacere modernă, orientată spre piața UE
04.06.2026
09:52
636
Peste 34.000 de elevi dau start examenelor naționale de absolvire a gimnaziului, sesiunea 2026
04.06.2026
08:39
793
FAO și Elveția lansează școli de câmp pentru micii legumicultori din Republica Moldova, ca să-i facă mai competitivi pe piețele interne și externe
04.06.2026
08:18
705
Horoscopul zilei 04.06.2026
03.06.2026
21:03
873
Încălzire plăcută și mai puține ploi în Republica Moldova, joi, 4 iunie 2026
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
Horoscopul zilei 05.06.2026
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.29
1 RON
3.82
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














