Studiile făcute în R. Moldova vor fi recunoscute și la Vilnius
1252
realitatea.net Absolvenții învățământului superior din R. Moldova vor putea munci potrivit profesiei alese și în Lituania. Un acord în acest sens a fost semnat, astăzi, între ministrul Educației din R. Moldova, Maia Sandu, și omologul său din Lituania, Dainius Pavalkis.
Maia Sandu se află într-o vizită de două zile în Republica Lituania. Tot azi, cei doi oficiali au semnat și un Acord între Guvernul R. Moldova şi Guvernul Republicii Lituania privind cooperarea în domeniile educaţiei, ştiinţei, tehnologiei şi inovării.
Potrivit Ministerului Educației, semnarea acestor tratate va permite celor două țări să extindă relațiile de colaborare în domeniile educaţiei, ştiinţei, tehnologiei şi inovării, intensificând parteneriatul în cadrul mai multor programe lansate de Uniunea Europeană, UNESCO şi Consiliul Europei.
În cadrul vizitei, miniștrii Educației din R. Moldova și Lituania vor discuta și despre alte posibile proiecte sau parteneriate comune privind asigurarea calității în învățământ, perfecționarea mecanismelor de evaluare a cunoștințelor elevilor și studenților și implementarea Cadrului Național al Calificărilor.
De asemenea, Maia Sandu va vizita Universitatea din Vilnius, unde va discuta posibilitatea extinderii cooperării dintre instituțiile de învățământ superior din cele două țări.
09.07.2026
10:07
03.07.2026
10:12
02.02.2026
12:06
22.01.2026
14:40
25.09.2025
11:11
09.09.2025
13:32
01.08.2025
10:57
30.07.2025
14:38
30.07.2025
12:09
30.07.2025
11:17
23.09.2026
19:16
23.09.2026
19:12
23.09.2026
19:01
23.09.2026
18:59
23.09.2026
18:58
23.09.2026
18:35
23.09.2026
18:30
23.09.2026
17:38
23.09.2026
17:07
23.09.2026
16:40
23.09.2026
16:36
23.09.2026
16:31
23.09.2026
15:19
23.09.2026
14:57
23.09.2026
14:47
23.09.2026
14:17
23.09.2026
13:48
23.09.2026
13:48
23.09.2026
13:47
23.09.2026
13:34
23.09.2026
13:10
23.09.2026
12:42
23.09.2026
12:39
23.09.2026
12:12
23.09.2026
12:08
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor


















