Statul care este gata să introducă stare de alertă din cauza COVID
1520
Mai multe restricții sunt anunțate chiar în perioada Jocurilor Olimpice de la Tokyo.
Guvernul nipon a confirmat, joi, intenţia sa de a introduce o nouă stare de urgenţă sanitară pe toată durata Jocurilor Olimpice de la Tokyo, competiţie ce urmează să debuteze peste două săptămâni, informează AFP și Agerpres.
Presa japoneză a făcut deja referire la posibilitatea unei competiţii cu porţile închise în majoritatea site-urilor olimpice din Tokyo.
În Japonia, măsurile stării de urgenţă sanitară sunt însă mai puţin stricte decât carantinările impuse în majoritatea ţărilor, limitând practic vânzarea de alcool şi obligând barurile şi restaurantele să închidă mai devreme.
Dar restricţiile vizează şi manifestările culturale şi sportive, o chestiune esenţială cu două săptămâni înainte de deschiderea Jocurilor, programată pe 23 iulie.
„Numărul de noi cazuri continuă să se crească la Tokyo", a declarat, joi, Yasutoshi Nishimura, ministrul japonez responsabil cu Covid-19.
„Prin creşterea deplasărilor de persoane, varianta Delta, mai infecţioasă, reprezintă aproximativ 30 la sută din cazuri. Această cifră este în creştere", a mai spus acesta.
Nishimura a precizat că noua stare de urgenţă sanitară, care va fi oficializată în cursul zilei, va dura până pe 22 august şi va fixa un plafon de 5 000 de spectatori sau 50 la sută din capacitatea unui site.
Alcoolul va fi interzis în baruri şi restaurante, care vor trebui să închidă la ora 22.00. De asemenea, evenimentele se vor încheia la 21.00.
01.09.2026
15:41
01.09.2026
15:23
01.09.2026
15:08
01.09.2026
14:44
01.09.2026
14:32
01.09.2026
14:30
01.09.2026
14:10
01.09.2026
13:24
01.09.2026
12:44
01.09.2026
12:37
01.09.2026
15:23
01.09.2026
15:08
01.09.2026
14:44
01.09.2026
14:32
01.09.2026
14:30
01.09.2026
14:10
01.09.2026
13:24
01.09.2026
12:44
01.09.2026
12:37
01.09.2026
11:31
01.09.2026
11:28
01.09.2026
11:23
01.09.2026
10:43
01.09.2026
10:14
01.09.2026
09:58
01.09.2026
09:08
01.09.2026
07:49
01.09.2026
07:29
01.09.2026
06:21
01.09.2026
02:17
01.09.2026
01:44
01.09.2026
01:21
01.09.2026
01:01
01.09.2026
00:45
31.08.2026
23:48
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
















