Statele UE sporesc fondurile destinate livrărilor de arme către Ucraina până la 1,5 miliarde de euro
839
Uniunea Europeană va suplimenta cu 500 de milioane de euro fondurile destinate livrărilor de arme către Ucraina, suma alocată de UE în acest scop de la începutul invaziei ruse ajungând astfel la circa 1,5 miliarde de euro, relatează agenţia EFE.
Banii pentru acest nou ajutor militar aprobat miercuri provin din „Fondul European pentru Pace” (EPF), constituit din contribuţii ale statelor membre. Ajutorul în sine constă în transferul către Ucraina de arme, echipamente de protecţie pentru armata ucraineană şi materiale sanitare.
„Săptămânile următoare vor fi decisive. În timp ce Rusia se pregăteşte pentru o ofensivă în estul Ucrainei, este crucial să continuăm să ne intensificăm sprijinul militar destinat Ucrainei, pentru a-şi apăra teritoriul şi populaţia şi a preveni încă şi mai multă suferinţă”, a menţionat într-un comunicat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.
De la începerea invaziei ruse asupra Ucrainei, aceasta din urmă a primit din partea SUA şi a aliaţilor săi peste 60 000 de rachete antitanc şi peste 25 000 de rachete antiaeriene, a anunţat săptămâna trecută şeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley, transmite Agerpres.
Dar Ucraina cere să primească mai multe arme occidentale, inclusiv arme grele, precum tancuri, insistând că are nevoie de acestea pentru a face faţă unei ofensive majore a trupelor ruse aşteptată în Donbas, regiune pe care Moscova se concentrează acum după ce şi-a retras trupele din nordul Ucrainei.
Însă experţi în domeniu cred că instruirea militarilor ucraineni pentru folosirea armelor grele occidentale ar dura prea mult timp, considerând astfel mai utilă facilitarea furnizării unor echipamente de producţie sovietică cu care armata ucraineană este deja familiarizată.
În timp ce continuă să finanţeze înarmarea Ucrainei, Bruxellesul şi statele UE îşi sporesc coordonarea pentru a ajuta procurorii ucraineni şi pe cei ai Curţii Penale Internaţionale (CPI) să strângă dovezi despre posibile crime de război comise de Rusia.
Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, a trimis marţi celor 27 de state membre o scrisoare cu o listă de cereri formulate de procurorul general al Ucrainei, printre acestea regăsindu-se trimiterea unor anchetatori care să documenteze crime de război, experţi criminalişti, echipe care să asigure păstrarea probelor în siguranţă, linii de comunicaţii securizate şi oferirea de instruire anchetatorilor ucraineni.
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
29.08.2026
09:55
29.08.2026
09:09
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Horoscopul zilei 22.08.2026
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
















