SONDAJ // De unde se INFORMEAZĂ cetățenii R. Moldova: Distrați de posturile de televiziune rusești. Facebook și Odnoklassniki, pe același loc în preferințe
Cea mai mare sursă de informație pentru cetățenii R. Moldova continuă să fie televizorul - 85%, posturile tv fiind urmate de internet - 46%, prieteni și rude - 45%, radio - 29%, social media - 20% etc.
Aceste date se conțin într-un sondaj de opinie făcut public astăzi de International Republican Institute (IRI).
Potrivit sursei, cele mai privite posturi tv din R. Moldova când este vorba de informații politice sunt Prime - 43%, acesta fiind urmat de Moldova 1 - 27%, Jurnal TV - 25%, ProTV - 20%, Publika - 16% etc.
Totuși, moldovenii preferă emisiunile distractive difuzate la posturile rusești care retransmit în R. Moldova: Prime - 23%, RTR - 19%, TNT, Moldova 1 și NTV - câte 14%.
Aceeași cercetare arată că, atunci când navighează pe internet, cetățenii R. Moldova preferă să acceseze Facebook și Odnoklassniki în aceeași măsură - câte 63%, aplicația Viber - 48%, WhatsApp - 21%, Instagram - 20% și Vkontakte - 12%.
Sondajul a fost realizat de către compania „Magenta Consulting” în perioada 11 septembrie - 16 octombrie curent pe un eșantion de 1 503 persoane și are o marjă de eroare de 2,5%.
Premierul Dorin Recean: „Chin, suferință și deznădejde – asta au simțit sute de mii de oameni nevinovați de toate etniile în timpul foametei organizate de autoritățile sovietice din anii 1946 - 1947”
Sâmbăta dedicată victimelor foametei organizate de regimul stalinist: „În doar nouă luni, peste 123 de mii de oameni au fost omorâți prin înfometare. Puterea sovietică le-a interzis oamenilor să vorbească despre foamete. Să nu uităm această tragedie”
FOTO // Zeci de cetățeni și aleși locali din Cimișlia, în sprijinul PNL la alegerile europarlamentare. Adrian Dupu: ,,PNL va fi la fel vocal și consecvent în susținerea R. Moldova în Parlamentul European"