Solicitanții de avize pentru racordarea centralelor electrice cu capacitatea mai mare de 200 de kW, obligați să depună garanții financiare de bună execuție: Proiectele de legi care vor fi aprobate în ședința de joi a Parlamentului
1334
Deputații se vor întruni joi în ședință, iar pe ordinea de zi, aprobată de Biroul permanent al Parlamentului, figurează figurează și opt inițiative legislative ce urmează să fie examinate în lectura a doua.
Printre acestea se regăsesc proiectul de lege care prevede crearea unei baze de date a agenților economici rău-platnici; proiectul cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri; proiectul de lege care are drept scop prevenirea discriminării clienților magazinelor sau serviciilor online. Parlamentul va dezbate și proiectul ce prevede că persoanele cu dizabilități severe din copilărie și copiii cu dizabilități vor beneficia concomitent de alocații pentru dizabilitate și pensii de urmaș. De asemenea, deputații vor examina inițiativa legislativă ce vizează obligația solicitanților de avize de racordare a centralelor electrice cu capacitatea mai mare de 200 de kW de a depune garanții financiare de bună execuție.
Totodată, Parlamentul urmează să ratifice mai multe acorduri de asistență externă. Este vorba despre Memorandumul de înțelegere cu Organizația Națiunilor Unite, care va permite utilizarea unui software, oferit gratuit în primii doi ani, pentru implementarea datelor din registrul cu numele pasagerilor în domeniul transportului aerian. De asemenea, va fi propus pentru ratificare Acordul cu Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS) privind construcția unui nou penitenciar în municipiul Chișinău.
În prima lectură va fi examinat proiectul de lege a comunicațiilor electronice, care prevede alinierea cadrului normativ național la legislația europeană, precum și tarife accesibile de roaming în statele UE. Alte inițiative legislative care vor fi discutate în prima lectură vizează evaluarea performanțelor judecătorilor și procurorilor, precum și revizuirea unor aspecte din cadrul regimului juridic al moștenirii.
16.10.2026
00:15
15.10.2026
23:41
15.10.2026
22:48
15.10.2026
22:20
15.10.2026
22:11
15.10.2026
21:52
15.10.2026
21:08
15.10.2026
20:30
15.10.2026
20:28
15.10.2026
19:45
15.10.2026
23:41
15.10.2026
22:48
15.10.2026
22:20
15.10.2026
22:11
15.10.2026
21:52
15.10.2026
21:08
15.10.2026
20:30
15.10.2026
20:28
15.10.2026
19:45
15.10.2026
19:32
15.10.2026
18:45
15.10.2026
18:44
15.10.2026
18:32
15.10.2026
18:11
15.10.2026
17:54
15.10.2026
17:53
15.10.2026
17:27
15.10.2026
17:21
15.10.2026
16:59
15.10.2026
16:37
15.10.2026
16:18
15.10.2026
15:54
15.10.2026
15:47
15.10.2026
15:42
15.10.2026
15:37
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău
















