Soldații ruși, MINȚIȚI de Putin. Militarii răniți pe front se plând că sunt amânați sau excluși de la compensațiile de 3 000 000 de ruble promise
1642
La o săptămână după ce a pornit războiul din Ucraina, președintele rus Vladimir Putin le-a promis soldaților de pe front că, dacă sunt răniții în luptă, pot cere despăgubiri de trei milioane de ruble, echivalentul a aproximativ 50.000 de dolari, sau salariul unui muncitor rus pe patru ani. Dar despăgubirile sunt greu sau imposibil de obținut, din cauza legislației schimbate în ultimul moment și a birocrației, relatează Reuters.
„Este datoria noastră să sprijinim familiile camarazilor noștri de război căzuți sau răniți”, a spus Putin la începutul lunii martie, când a făcut anunțul privind compensațiile.
Dar odată cu creșterea numărului de militari răniți, unii dintre ei constată că gestul lui Putin nu este atât de generos cum părea. Reuters a aflat că unii soldați răniți - inclusiv cei cu răni grave – au dificultăți în obținerea despăgubirilor, pe baza interviurilor cu patru militari ruși răniți, o rudă a unui soldat rănit, două persoane implicate în grupuri de sprijin care reprezintă soldați și un avocat.
În unele cazuri, acest lucru se datorează faptului că o clarificare a regulilor, care a trecut neobservată, a restrâns criteriile de eligibilitate; alții se confruntă cu obstacole birocratice și întârzieri.
Maxim Grebeniuk, un avocat care conduce o organizație de sprijin cu sediul la Moscova numită Ombudsman militar, care oferă consiliere juridică soldaților, a declarat că a primit sute de cereri de ajutor de la militari răniți care doreau compensații.
„Există o anumită tensiune socială în rândul personalului militar” față de autorități în legătură cu aceste plăți, a spus el.
Ministerul rus al Apărării, cel al Sănătății și Kremlinul nu au răspuns la întrebările Reuters pentru acest articol. Nu au răspuns nici la întrebări legate de numărul de soldați răniți sau uciși.
Putin a declarat în aprilie că statul rus trebuie să asigure „punerea în aplicare a tuturor angajamentelor pentru bunăstarea personalului militar, în special a celor care au suferit răni”.
Dar la cinci luni după ce Putin a invadat Ucraina, conflictul afectează armata Rusiei, precum și economia țării, din cauza sancțiunilor internaționale, potrivit Ucrainei și aliaților săi occidentali. Statele Unite au estimat că aproximativ 45.000 de soldaţi ruşi au fost răniţi şi aproximativ 15.000 ucişi, ceea ce ar echivala cu numărul morţilor în timpul războiului sovietico-afgan din 1979-1989.
Trei dintre soldații cu care a vorbit Reuters au povestit, de asemenea, despre pierderile grele suferite de unitățile lor. Unul, care a spus că era comandant de pluton, a spus că jumătate din unitatea sa de 200 de militari au fost uciși sau răniți într-un interval de două luni. Un soldat în vârstă de 20 de ani a spus că batalionul său numărase inițial 700 de oameni, dar până în iunie doar aproximativ 100 erau încă apți pentru luptă, restul fiind morți, răniți sau refuzau să lupte. Reuters nu a putut verifica în mod independent aceste mărturii.
Rusia, care spune că desfășoară o „operațiune militară specială” în Ucraina, nu a mai făcut publice bilanțurile victimelor din 25 martie, când Ministerul apărării a declarat că s-au înregistrat 1.351 de morți și 3.825 de răniți. Ucraina a înregistrat, de asemenea, un număr mare de victime. Kievul a declarat în iunie că între 100 și 200 de soldați ucraineni sunt uciși în fiecare zi.
Și spitalele se confruntă cu probleme. Unii militari ruși răniți ajung în spitale fără paturi, medici sau echipamente suficiente pentru a-i trata în mod corespunzător, potrivit unor soldați și unui oficial implicat în operațiunile militare ale Moscovei.
Putin a anunțat pe 3 martie, în cadrul unei ședințe a consiliului de securitate difuzată de televiziunea națională, că militarii răniți vor fi despăgubiți. Două zile mai târziu, el a emis un decret care stabilea compensațiile, denumite în mod obișnuit printre soldați „plăți prezidențiale”.
Decretul prevedea că oricine a suferit o „comoție, rănire sau mutilare” în timpul serviciului în forțele de securitate ruse din Ucraina va primi cele trei milioane de ruble.
După 7 săptămâni, pe 22 aprilie, Ministerul Apărării a publicat detalii despre implementarea plăților, precizând că, pentru a fi eligibile, leziunile trebuie să fie printre cele descrise pe o listă oficială.
Serghei Krivenko, șeful unui grup de sprijin numit „Cetățean. Armată. Drepturi” care îi ajută pe soldați să lupte în justiție, crede că decizia a fost determinată de costurile tot mai mari.
„La urma urmelor, trei milioane e o sumă mare. Și s-a dovedit că erau prea mulți oameni” care erau eligibili, a spus el. Kremlinul și Ministerul Apărării nu au răspuns la întrebările despre motivul schimbării regulilor.
Un soldat rus surprins de schimbare a fost cel care a descris pierderile din batalionul său. El a spus că a fost tunar într-o unitate antitanc și a servit în regiunea Lugansk din Ucraina, scena unora dintre cele mai grele lupte. La fel ca alți soldați care au vorbit cu Reuters, el a cerut să rămână anonim pentru că se teme că va fi pedepsit pentru că a vorbit cu presa.
El a povestit că, în baza diagnosticului pus de spital, după ce a fost rănit la picior, a aflat că nu e eligibil pentru compensații.
Alți doi soldați au povestit că medicii le-au spus că rănile lor nu îndeplinesc criteriile specifice de eligibilitate.
Unul dintre acei soldați, în vârstă de 40 de ani, a fost rănit la braț de schijele unei mine. Medicii i-au spus că așa-numita plată prezidențială se acordă doar persoanelor cu răni la oase sau celor care care au suferit răni mai grave. I s-a spus că rana sa a implicat „doar țesutul moale”, deci nu e eligibil, a spus el. Militarul a solicitat totuși compensații, dar nu a primit un răspuns oficial.
Altor soldați nu li s-a spus în mod explicit că nu se califică pentru despăgubiri, dar nici nu le-au primit.
Un tânăr a povestit pentru Reuters că la începutul lunii aprilie se afla în apropierea orașului ucrainean Harkov când un obuz a căzut în apropierea lui, răsturnând un camion pe care îl descărca și rupându-i degetele de la picior.
El spune că a făcut în aprilie cerere pentru compensația de trei milioane de ruble și, pentru că nu a primit niciun răspuns, i-a scris și procurorului militar pentru a cere explicații. A primit în iulie o scrisoare din partea parchetului militar, în care se afirmă că a fost contactat șeful unității soldatului, pentru a analiza problema.
Procuratura militară nu a răspuns întrebărilor Reuters. Dar legea referitoare la compensațiile pentru soldații răniți prevede că o cerere depusă corect ar trebui să primească un răspuns în termen de 15 zile.
Soldatul a spus că încă are probleme cu piciorul și că a depus o cerere la comandanții unității sale de a renunța la serviciul militar.
„M-au întrebat: te vei întoarce? Și am spus: nu,” a povestit el.
29.04.2026
11:22
3
Ultima zi de aplicare pentru Programul național de modernizare a ascensoarelor din blocurile rezidențiale
29.04.2026
10:50
107
Fost polițist judecat pentru huliganism agravat după ce a tras cu pistolul în sediul Inspectoratului de Poliție Centru
29.04.2026
10:38
148
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează un nou mecanism vamal pentru ieftinirea producției industriale în Republica Moldova
29.04.2026
10:03
243
Agricultură modernă la Stolniceni: livezi performante, stație meteo și centrală fotovoltaică pentru o gospodărie model în nordul țării
29.04.2026
09:56
259
AgroFin revine: a doua ediție a târgului finanțatorilor pentru agricultură și mediul rural, organizată în trei regiuni ale țării
29.04.2026
09:25
285
Ministerul Energiei schimbă regulile jocului: măsuri pentru creșterea lichidității pe piețele de energie și integrarea producătorilor de regenerabile în tranzacționarea organizată
29.04.2026
08:21
318
Horoscopul zilei 29.04.2026
28.04.2026
23:07
458
Amazon introduce chat audio cu inteligență artificială pe paginile de produse pentru răspunsuri rapide la întrebările clienților
28.04.2026
21:28
1100
ULTIMA ORĂ // „Neutralitatea” sub cizma rusească. Ambasadorul NEACREDITAT Ozerov și marionetele politice de la Chișinău, contra modernizării Armatei Naționale: ,,Dacă Rusia este atât de «preocupată» de neutralitatea Moldovei, de ce o încalcă?"
28.04.2026
21:01
591
Vreme mai răcoroasă și ploi locale în Republica Moldova, miercuri 29.04.2026
28.04.2026
20:05
529
Australia introduce taxa de 2,25% pe veniturile Google, Meta și TikTok dacă nu plătesc pentru știri
28.04.2026
18:30
489
Apple lansează abonamente lunare mai ieftine în App Store, cu angajament pe 12 luni
29.04.2026
10:03
75
Agricultură modernă la Stolniceni: livezi performante, stație meteo și centrală fotovoltaică pentru o gospodărie model în nordul țării
29.04.2026
09:56
113
AgroFin revine: a doua ediție a târgului finanțatorilor pentru agricultură și mediul rural, organizată în trei regiuni ale țării
29.04.2026
09:25
233
Ministerul Energiei schimbă regulile jocului: măsuri pentru creșterea lichidității pe piețele de energie și integrarea producătorilor de regenerabile în tranzacționarea organizată
29.04.2026
08:21
295
Horoscopul zilei 29.04.2026
28.04.2026
23:07
446
Amazon introduce chat audio cu inteligență artificială pe paginile de produse pentru răspunsuri rapide la întrebările clienților
28.04.2026
21:28
1071
ULTIMA ORĂ // „Neutralitatea” sub cizma rusească. Ambasadorul NEACREDITAT Ozerov și marionetele politice de la Chișinău, contra modernizării Armatei Naționale: ,,Dacă Rusia este atât de «preocupată» de neutralitatea Moldovei, de ce o încalcă?"
28.04.2026
21:01
584
Vreme mai răcoroasă și ploi locale în Republica Moldova, miercuri 29.04.2026
28.04.2026
20:05
524
Australia introduce taxa de 2,25% pe veniturile Google, Meta și TikTok dacă nu plătesc pentru știri
28.04.2026
18:30
482
Apple lansează abonamente lunare mai ieftine în App Store, cu angajament pe 12 luni
28.04.2026
18:12
1051
Frații Bîzdîga transformă satul Trinca într-un pol agricol modern orientat spre exporturi de mere în Dubai, India și România
28.04.2026
17:55
528
Startupul Neurable își licențiază tehnologia de „citire a minții” pentru dispozitive wearable destinate consumatorilor
28.04.2026
17:48
574
Cod galben de înghețuri, 29–30.04.2026: nopți reci, dimineți sub zero
28.04.2026
17:33
424
YouTube testează „Ask YouTube”, funcția AI care oferă răspunsuri ghidate cu text și video
28.04.2026
17:17
623
Bloc locativ din Calea Ieșilor intră în reabilitare energetică prin FEERM, cu 70% din investiție acoperită de stat
28.04.2026
16:25
590
Pașaportul european al calificărilor pentru refugiați, promovat la Chișinău ca instrument-cheie pentru acces la studii și locuri de muncă
28.04.2026
15:31
603
Fermierii din Edineț obțin noi facilități: compensarea accizei la motorină și credite avantajoase după discuțiile cu ministra Ludmila Catlabuga
28.04.2026
15:16
895
VIDEO // Schimb istoric de prizonieri moldoveni sub egida SUA. Doi ofițeri SIS eliberați din captivitatea rusă cu sprijinul lui Donald Trump
28.04.2026
15:11
575
Cod galben de înghețuri, 29.04.2026–30.04.2026
28.04.2026
15:01
588
Șofer beat din Ocnița, condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare după ce și-a rănit grav pasagerul și a fugit de la locul accidentului
28.04.2026
13:06
616
Guvernul extinde rețeaua de creșe: 99 de proiecte aprobate pentru sprijinirea familiilor și părinților angajați
28.04.2026
12:36
621
Parlamentul evaluează progresele Moldovei la Capitolul 30 „Relații externe” în cursa de aderare la UE
28.04.2026
11:42
671
Republica Moldova marchează 20 de ani în Procesul de la Bologna și se pregătește să găzduiască, alături de România, Conferința Ministerială EHEA 2027
631
Poliția avertizează: escroci se dau drept bancheri și polițiști ca să vă lase fără bani
28.04.2026
11:01
842
Maia Sandu l-a numit pe Ion Mocanu consilier prezidențial pentru relațiile cu cultele religioase
28.04.2026
10:51
642
Moldova își consolidează instituțiile pentru armonizarea legislației serviciilor cu standardele UE
Agricultură modernă la Stolniceni: livezi performante, stație meteo și centrală fotovoltaică pentru o gospodărie model în nordul țării
AgroFin revine: a doua ediție a târgului finanțatorilor pentru agricultură și mediul rural, organizată în trei regiuni ale țării
Ministerul Energiei schimbă regulile jocului: măsuri pentru creșterea lichidității pe piețele de energie și integrarea producătorilor de regenerabile în tranzacționarea organizată
Horoscopul zilei 29.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.26
1 USD
17.33
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














