20:46:34 30.04.2026
Stiri

Soldat condamnat la închisoare în Rusia pentru că a refuzat să plece în Ucraina, la „operațiunea specială”

Actualitate 06.06.2022 17:41 Vizualizări1061
Soldat condamnat la închisoare în Rusia pentru că a refuzat să plece în Ucraina, la „operațiunea specială” Profimedia Images

Un tribunal din Rusia l-a condamnat la închisoare pe un soldat cecen pentru că a refuzat să participe la „operațiunea specială”, pe fondul apariției tot mai multor informații potrivit cărora personalul militar nu vrea să lupte în Ucraina.

În hotărârea instanței nu se precizează dacă soldatul angajat pe bază de contract Ali Musaiev a sfidat ordinul de a lupta în Ucraina, menționându-se doar că a refuzat să participe la o „misiune specială”. Însă data presupusei insubordonări a lui Musaiev - 23 aprilie - dar și denumirea agreată de Rusia pentru războiul din Ucraina - „operațiune militară specială” - arată clar că acesta a refuzat să plece la luptă în țara vecină, nu să participe la o misiune oarecare.

Un tribunal militar din capitala cecenă Groznîi l-a găsit vinovat pe Musaiev pentru eludarea serviciului militar pe 13 mai, dar confirmarea deciziei a apărut în baza de date a instanțelor ruse după două săptămâni, potrivit The Moscow Times.

Soldatul a fost condamnat la 10 zile de închisoare.

Cazul lui Musaiev vine pe fondul unor informații conform cărora sute de soldați ruși ar refuza să plece la luptă în Ucraina și chiar fug din țară ca să nu fie obligați să o facă.

Aproape 2 000 de militari angajați cu contract și ofițeri au solicitat asistență juridică în legătură cu refuzul lor de a lupta în Ucraina, a scris The Wall Street Journal săptămâna trecută.

Pentru că Rusia nu a declarat oficial război Ucrainei, instanțele ruse au la îndemână instrumente juridice limitate pentru a-i pedepsi pe soldații care refuză să lupte în Ucraina.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
30.04.2026 08:41 520 Horoscopul zilei 30.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 17.28 1 RON 3.97 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte