Șoferul de TIR care a blocat DN1 la Bușteni, arestat preventiv pentru ultraj după atacul la adresa polițiștilor
893
Un șofer de TIR a provocat haos pe DN1, până când a fost oprit de poliție, după un apel la 112 făcut chiar de șeful său.
Imaginile surprinse în Bușteni s-au răspândit rapid pe rețelele sociale, deoarece TIR-ul a ajuns să se oprească direct într-o mașină de poliție. În timpul intervenției, șoferul a fost scos forțat pe geam de către polițiști, după ce a început să arunce în ei cu diverse obiecte din cabină și chiar ar fi amenințat că își face rău.
Anterior, acesta ar fi avut o ceartă cu șeful său și ar fi decis să se abată de la traseul stabilit. După impactul cu autospeciala de poliție, s-a baricadat în cabina TIR-ului, a aruncat în exterior obiectele pe care le avea la îndemână, a ameninţat că îşi provoacă răni cu un cuţit și a refuzat în mod repetat să coboare. Zeci de minute, Valea Prahovei a fost complet blocată. În acel moment se luau în calcul mai multe ipoteze: consum de alcool, substanțe psihoactive sau probleme de natură medicală.
Ulterior, cel puțin varianta consumului de alcool a fost exclusă, conform deciziei Tribunalului Sinaia, care a dispus arestarea preventivă a șoferului pentru ultraj.
Bărbatul are 53 de ani și este din Tulcea. El a solicitat să fie plasat sub control judiciar, însă instanța a hotărât menținerea arestului preventiv. Decizia nu este definitivă.
Incidentul a avut loc joi, după ce administratorul firmei de transport a anunţat autoritățile că unul dintre angajați, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, nu a respectat itinerariul stabilit şi manifesta un comportament neobişnuit.
”Poliţiştii au efectuat semnalele regulamentare de oprire, însă conducătorul auto nu s-ar fi conformat şi ar fi continuat deplasarea pe DN1. Acesta a fost oprit ulterior în oraşul Buşteni, unde, în timpul intervenţiei, ar fi pus în mişcare ansamblul de vehicule şi a acroşat uşor o autospecială de poliţie, incident soldat exclusiv cu pagube materiale. Bărbatul ar fi refuzat să coopereze cu poliţiştii, ar fi manifestat un comportament agresiv şi imprevizibil, provocând indignarea persoanelor aflate în zonă şi ar fi folosit un obiect tăietor-înţepător pentru a-şi provoca răni superficiale”, au transmis oficialii Politiei.
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















