Socialistul Furculiță RECUNOAȘTE deschis că „partenerii” din Rusia finanțează vizitele PSRM pe linie de partid de la Moscova: „Toate deplasările au fost achitate de către Federația Rusă. Tradițional suntem primiți bine”
4053
Toate deplasările deputaților Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) în Federația Rusă, inclusiv cea de acum câteva zile, ar fi plătite de către ruși, a declarat liderul fracțiunii socialiștilor din Parlament, Corneliu Furculiță. Parlamentarul nu vede rost pentru a discuta „întrebări meschine”, atât timp cât, spune el, din bugetul de stat nu s-ar fi cheltuit bani pentru deplasarea socialiștilor la Moscova.
Potrivit lui Furculiță, vizitele la Moscova sunt „tradiționale” pentru PSRM. Dacă nu ar fi fost pandemia, atunci deputații și conducerea PSRM urmau să meargă mai des la Moscova.
„Vizita la Moscova e ceva tradițional. Noi făceam mai des aceste vizite, dar situația pandemică ne impune anumite restricții. Am considerat ca, la sfârșit de an, să mergem la partenerii noștri din Federația Rusă. Avem parteneriate cu „Edinnaia Rossia” și „Spravedlivaia Rossia”. Am mers să ne întâlnim cu acești politicieni, pentru a discuta situația, corespunzător, politică. Ei ne spun despre situația de la ei, noi povestim ce e la noi. Facem schimb de opinii privind problemele care apar între țări”, a spus Furculiță ieri-seară, în cadrul unei emisiuni de la NTV Moldova.
Întrebat cine a plătit pentru deplasarea delegației PSRM, în frunte cu Igor Dodon și spicherul Zinaida Greceanîi, liderul fracțiunii socialiștilor a spus că Federația Rusă.
„Vreau să vă spun că, de regulă, toate deplasările pe care eu le-am avut în Federația Rusă au fost susținute sau au fost achitate de către partea care ne-a invitat, de către Federația Rusă. Aceasta (de la finele lunii decembrie n.r.) a fost la fel. Deci, fake-ul potrivit căruia (vizita n.r.) a fost suportată de bugetul statului nu ține. Cheltuielile au fost suportate de partea care ne-a primit. Tradițional avem o primire bună, avem o primire cordială. Avem o colaborare foarte bună cu partenerii noștri în Federația Rusă și nu văd aici momente pentru a discuta astfel de întrebări meschine”, a punctat Furculiță.
Menșionăm că parlamentarul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dumitru Alaiba, susține că deputații socialiști, în frunte cu spicherul Zinaida Greceanîi, au mers la Moscova, la finele săptămânii trecute, pe banii cetățenilor R. Moldova. „Socialiștii au mers la Moscova pe banii statului după PR de partid, să-i facă alai lui Dodon. Altă funcție alde Țîrdea, Batrîncea și alții nu au avut. Vizită de partid pe banii statului, numită „vizită de lucru”. Eram sigur că socialiștii au mers la Moscova pe banii statului. Să fi mers pe banii lor, atunci mergeau mai puțini. Iar pe banii statului se poate cu turma. Aici avem confirmarea de la Parlament”, a precizat Alaiba.
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
17:12
28.08.2026
16:40
28.08.2026
16:38
28.08.2026
16:32
28.08.2026
16:06
28.08.2026
16:01
Horoscopul zilei 22.08.2026
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
















