Socialiștii NU sunt de acord cu prelungirea stării de urgență, decizie determinată de războiul din Ucraina și criza energetică provocată de ruși: Au contestat hotărârea Parlamentului la Curtea Constituțională
1644
Deputatul socialist Vasile Bolea a contestat astăzi la Curtea Constituțională Hotărârea Parlamentului din 23 iunie curent prin care starea de urgență în Republica Moldova a fost prelungită cu 45 de zile, începând cu data de 24 iunie curent.
Potrivit acestuia, decizia ar fi neconstituțională, lipsită de o motivare argumentată, fiind „restrânse nejustificat” drepturile cetățenilor.
Bolea a declarat că unul din motivele care stă la baza Hotărârii – factorul regional, manifestat prin fluxul refugiaților - s-ar fi consumat deja, iar măsurile normative și logistice au fost deja adoptate și întreprinse. Cel de-al doilea argument – factorul energetic, de asemenea nu poate fi considerat circumstanță, deoarece în Republica Moldova atât Parlamentul, cât și Guvernul exercită un mandat deplin și funcțional, care nu necesită adoptarea unor măsuri prompte prin derogare de la cadrul legal general.
De asemenea, socialiștii se tem că sub pretextul stării de urgenţă, puterea ar putea să-şi folosească puterea de derogare „în alte scopuri sau într-o măsură mai mare decât este justificată de exigența situaţiei”.
Amintim că prelungirea stării de urgență a fost solicitată de Guvern, în baza raportului Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova.
Potrivit autorităților executive, necesitatea de prelungire a stării de urgență este determinată de riscurile privind securitatea aprovizionării Republicii Moldova cu resurse energetice, impactul asupra domeniului transporturilor, asigurarea energetică a statului, precum și privind securitatea la frontieră și gestionarea fluxului de refugiați.
Pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale va putea interveni prompt, în cazul necesității de a lua decizii suplimentare pentru asigurarea tuturor consumatorilor cu resurse energetice și menținerea securității energetice a statului.
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
27.08.2026
14:42
27.08.2026
14:19
27.08.2026
14:17
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
27.08.2026
13:22
27.08.2026
13:02
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
27.08.2026
14:42
27.08.2026
14:19
27.08.2026
14:17
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
27.08.2026
13:22
27.08.2026
13:02
27.08.2026
12:37
27.08.2026
12:21
27.08.2026
11:33
27.08.2026
11:11
27.08.2026
09:28
27.08.2026
08:13
27.08.2026
07:52
27.08.2026
07:39
27.08.2026
07:20
27.08.2026
03:56
27.08.2026
03:01
27.08.2026
02:07
27.08.2026
01:59
27.08.2026
01:54
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
















