Soarta sărbătorii sovietice de pe 9 mai, decisă în perioada 8 - 23 iunie de către Parament
1499
Proiectul de modificare a Hotărârii Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă în Republica Moldova, care presupune anularea „zilei victoriei” pe 9 mai și marcarea pe data de 8 mai a „Zilei de comemorare şi reconciliere în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial” va fi supus dezbaterilor în Parlament în perioada 8 - 23 iunie curent.
Documentul a fost introdus pe ordinea de zi a ședințelor plenare, aprobată de Biroul permanent al Parlamentului.
Printre subiectele examinate de deputați până la finele lunii iunie se mai numără două inițiative legislative care vizează sectorul justiției: proiectul de lege privind selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor și inițiativa legislativă care prevede îmbunătățirea mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a judecătorilor.
De asemenea, în a doua lectură vor fi examinate proiectul de lege privind accesul la informațiile de interes public, proiectul de lege privind avertizorii de integritate, proiectul de lege privind serviciile de finanțare participativă, precum și proiectul de lege privind Serviciul de Informații și Securitate.
Pe ordinea de zi au fost incluse proiecte de lege care presupun modificări la Codul educației al Republicii Moldova și la Legea cu privire la activitatea editorială.
Printre proiectele de legi examinate în prima lectură se numără cel cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, modificări la Codul Muncii, precum și protecte de hotărâri privind aprobarea Platformei de dialog și participare civică în procesul decizional al Parlamentului, pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2023-2026 și a Planului de acțiuni privind implementarea acestuia.
În perioada 8 – 23 iunie, în plenul Parlamentului vor fi audiate și trei rapoarte - Raportul privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2022, Raportul general privind situația în domeniul prevenirii și combaterii discriminării în Republica Moldova pentru anul 2022, Raportul de activitate al Consiliului Concurenței pe anul trecut.
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
09:37
30.08.2026
09:36
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
29.08.2026
20:19
29.08.2026
19:26
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















