Slusari insistă ca TREI MINIȘTRI din Guvernul Gavrilița să fie schimbați de URGENȚĂ: Cine sunt aceștia
3343
Cel puțin trei miniștri din Guvernul Gavrilița ar trebui remaniați de urgență, consideră fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari. Ar fi vorba de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Economiei, Sergiu Gaibu și ministra Mediului, Iuliana Catarangiu.
Potrivit lui Slusari, actul de guvernare are de suferit din cauza unor oameni din Guvernul R. Moldova.
„Guvernul a venit nepregătit sub mai multe aspecte. Unii miniștri au început să învețe din mers, sunt anumite zone unde merge relativ bine, dar foarte multe segmente importante au încă mult de recuperat”, a declarat Slusari, în cadrul unei emisiuni de la N4.
Acesta a adus argumente în privința remanierii celor trei membri ai cabinetului de miniștri. În cazul ministrei Cantaragiu, fostul vicepreședinte al Parlamentului a adus exemplul „jocurilor cu expertiza” de la uzina metalurgică de la Râbnița, care reprezintă pușculița regimului separatist de la Tiraspol. În opinia lui Slusari, e inadmisibil ca două persoane, dintre care una locuiește la Râbnița, să facă o inspecție generală timp de trei zile la o asemenea mașinărie. Asta în condițiile că în decurs de 30 de ani nu s-a făcut niciun control. „Pe urmă au venit cu propunerea de a elibera autorizația de media”, s-a arătat revoltat Slusari.
Sursa citată i-a reproșat lui Sergiu Gaibu „lipsa de viziune”. „În afară de îndemnul că ar trebui să ne adaptăm scumpirile și lupta cu zonele economice libere, inclusiv această idee a unui liberalism excesiv, eu chiar nu înțeleg care este conceptul lui economic”.
Alexandru Slusari menționează că societatea așteaptă de la ministrul Economiei ceva palpabil, concret. „Ar trebui să aibă un concept referitor la cum vede dânsul economia peste trei sau cinci ani. Ce facem sub aspectul fiscal, cum combatem economia tenebră, cum atragem investitorii, în afară de această agenție moartă (Agenția de Atragere a Investițiilor), ce facem cu zonele economice libere, în afară de propunerea năstrușnică de a le lichida, cum sprijinim producătorii autohtoni, care asigură cetățenii cu locuri de muncă. Nu vedem idei sănătoase, nu vedem în genere ideile economiei”, a punctat Slusari.
Acesta s-a referit și la activitatea vicepremierului Andrei Spînu. „Acesta trebuia să plece demult-demult, iar incompetența acestui demnitar de stat trage în jos toată guvernarea. După semnarea contractului de aprovizionare cu gaze, după ,,Silovîe Mașinî” vedem încă o bilă neagră în coșul ministrului Infrastructurii”. Acesta s-a jucat de-a țurca cu licitația aranjată cu Andronachi, cu această firmă „Augusta”, care s-a înțeles cu Cuciurganul și a fost cu insistență promovată de către demnitarii de stat din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Rezultatele incompetenței celor trei miniștri se văd deja atât pe plan intern, cât și extern”, a conchis fostul vicepreședinte al Parlamentului.
Alexandru Slusari nu a exclus eventuale proteste venite din partea fermierilor, nemulțumiți de noile prețuri la motorină, energie, dar și din cauza politicilor inadecvate aplicate în agricultură, economie, sectorul energetic etc.
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
27.08.2026
14:42
27.08.2026
14:19
27.08.2026
14:17
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
27.08.2026
13:22
27.08.2026
13:02
27.08.2026
12:37
27.08.2026
12:21
27.08.2026
11:33
27.08.2026
11:11
27.08.2026
09:28
27.08.2026
08:13
27.08.2026
07:52
27.08.2026
07:39
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
















