Stiri

Situaţia devine CRITICĂ în nordul Kosovo. Au avut de suferit și doi militari MOLDOVENI, participanți în misiunea KFOR. Nicu Popescu, despre ciocnirile violente: „Trebuie să contribuim cu toții la consolidarea PĂCII”

Actualitate 30.05.2023 12:47 Vizualizări2812
Situaţia devine CRITICĂ în nordul Kosovo. Au avut de suferit și doi militari MOLDOVENI, participanți în misiunea KFOR. Nicu Popescu, despre ciocnirile violente: „Trebuie să contribuim cu toții la consolidarea PĂCII”

Situaţia devine critică în nordul Kosovo, unde au izbucnit confruntări între protestatarii etnici sârbi şi militarii din forţele NATO de menţinere a păcii. În ambele tabere s-au înregistrat zeci de răniţi, iar unii sunt în stare critică. Guvernul de la Belgrad acuză trupele NATO că au declanşat conflictul, deoarece s-au opus manifestanţilor care încercau să pătrundă în sediile unor primării. Sârbii, majoritari în regiune, au boicotat alegerile locale şi nu îi recunosc pe noii primari, care sunt etnici albanezi. Militarii NATO răniţi sunt în majoritate italieni şi unguri.

Printre răniți sunt și doi militari moldoveni din cadrul misiunii KFOR.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a comentat ciocnirile violente, în urma cărora au avut de suferit doi militari moldoveni, afirmând că „nu ne putem izola de alte țări”.

„Acest incident ne aduce aminte că este foarte important ca noi toții, statele din familia statelor europene, prin Comunitatea Politică Europeană, prin procesul nostru de aderare la UE, prin parteneriatele noastre bilaterale, să contribuim cu toții la consolidarea păcii pe continentul european. Nu ne putem izola de alte țări. Noi, ca țară, primim foarte mult sprijin și este foarte important să contibuim la consolidarea păcii pe continentul european, inclusiv prin contribuția noastră la misiuni de menținere a păcii în alte țări. Este aportul nostru la o Europă stabilă, pașnică”, a menționat astăzi Popescu, în cadrul unei conferințe de presă.

Cei doi militari moldoveni participanți la misiunea KFOR au suferit vânătăi în urma ciocnirilor violente din nordul Kosovo cu protestatarii sârbi.

Cele mai grave confruntări au avut loc într-o comună situată la 45 de kilometri nord de Pristina. Militarii NATO au folosit gaze lacrimogene şi grenade sonore pentru a dispersa mulţimea protestatarilor sârbi, care intenţionau să invadeze primăria. În replică, manifestanţii au aruncat pietre şi alte obiecte grele, dar şi bombe incendiare improvizate. „Unii soldaţi din contingentele italian şi ungar au suferit fracturi şi arsuri”, arată un comunicat al forţei NATO de menţinere a păcii. 34 de membri ai Forţei sunt răniţi iar cel puţin trei militari italieni ar fi în stare gravă. Au fost răniţi şi 52 de localnici sârbi, între care un fost primar.

Guvernul de la Belgrad susţine că militarii NATO i-ar fi atacat violent pe sârbi fără să fie provocaţi. Ar fi intervenit, cu focuri de armă, şi membri ai forţelor speciale de poliţie din Kosovo. Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, urma să-şi petreacă noaptea alături de trupele sârbe mobilizate la ordinul său, încă de săptămâna trecută, la frontiera cu Kosovo. Iar astăzi se va întâlni cu ambasadorii ţărilor din aşa-numitul „Cvintet" pentru Kosovo, Statele Unite, Franţa, Italia, Germania şi Marea Britanie. Preşedintele consideră că principalul vinovat pentru creşterea tensiunii este premierul din Kosovo, pe care îl numeşte „copilul” ţărilor din Cvintet.

Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 2008. Decizia este recunoscută de peste 100 de ţări, dar nu şi de Belgrad şi nici de R. Moldova. În Kosovo locuiesc mai mult de o sută de mii de sârbi, jumătate dintre ei în zona de nord. Ei nu recunosc nici autorităţile de la Priştina, nici pe noii primari albanezi, aleşi prin scrutine boicotate de sârbi. Într-o încercare de a calma spiritele, ambasadorul Statelor Unite le-a recomandat primarilor ca, pentru moment, să nu mai încerce să-şi ocupe locul în sediile primăriilor.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.58 1 RON 3.83 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri