Singura condiție pusă de Austria pentru a permite aderarea României la Schengen e pe cale să fie rezolvată
1348
Blitzkoenig / Dreamstime.com
Pe măsură ce 2022 se apropie de final, autorităţile austriece înregistrează o reducere semnificativă a numărului de solicitări de azil, care de la începutul anului şi până în noiembrie au depăşit 100.000 de cazuri, a informat luni Ministerul de Interne de la Viena, citat de EFE.
Aceste statistici sunt foarte importante deoarece vin la doar zece zile de când Austria a spus că nu se va mai opune extinderii spațiului Schengen dacă va fi îndeplinită o singură condiție: reducerea numărului de solicitanți de azil.
Ce spunea atunci ministrul de Externe austriac Alexander Schallenberg: „Sunt încrezător că vom reuşi să luăm cu adevărat măsuri aici, în următoarele câteva luni, astfel încât cifrele să scadă. Apoi, nimic nu va mai sta în calea extinderii spaţiului Schengen. La urma urmei, nu am spus că nu ne putem înţelege pe acest subiect niciodată, ci doar în acest moment".
Singura condiție pusă de Austria e pe cale să fie rezolvată
Potrivit datelor oficiale anunțate luni, în luna noiembrie s-au înregistrat 11.890 de solicitări de azil, cu o treime mai puţin decât în octombrie. Numărul total de solicitări de azil până la sfârşitul lui noiembrie a fost de 101.757 cazuri.
Ministerul de Interne austriac a informat într-un comunicat că scăderea numărului de cazuri în noiembrie este o consecinţă a faptului că se fac mai multe controale la frontiera cu Ungaria şi pentru că Serbia a introdus obligativitatea vizelor pentru cetăţenii tunisieni.
Austria estimează că 40% dintre solicitanţii de azil au sosit pe teritoriul său după ce au călătorit cu sau fără viză în Serbia, de unde au intrat în Ungaria, ale cărei autorităţi i-au lăsat să treacă, fără a-i înregistra, până la frontiera austriacă.
De aceea, timp de multe luni din acest an, statisticile privind azilul în Austria au fost dominate de persoane din India şi Tunisia, precum şi de sirieni, afgani, marocani şi pakistanezi, transmite hotnews.ro.
Austria a respins 80.000 de solicitări de azil până în noiembrie
Totuşi, tunisienii şi indienii nu au niciun fel de posibilitate să primească protecţie în Austria. Pe fondul acestei situaţii, guvernul austriac a făcut presiuni încă din vară asupra executivului de la Belgrad să introducă vize pentru cetăţenii din Tunisia şi India.
De altfel, EFE a relatat luni că, de la 1 ianuarie, Serbia va solicita vize de intrare şi pentru cetăţenii indieni. EFE aminteşte că Serbia a eliminat încă din octombrie posibilitatea de a călători fără vize nu doar pentru cetăţenii din Tunisia, ci şi pentru cei din Burundi.
Beneficiarii dreptului de a călători fără viză în Serbia erau ca regulă generală cetăţenii ţărilor care nu au recunoscut independenţa provinciei Kosovo, populată majoritar de etnici albanezi şi care şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Serbia în 2008.
În perioada ianuarie - noiembrie, Austria a respins 80.000 de solicitări de azil, în timp ce aproximativ 19.500 de persoane au primit protecţie.
În afara acestor azilanţi, în Austria trăiesc circa 70.000 de refugiaţi din Ucraina şi majoritatea dintre ei primesc ajutoare de la statul austriac.
28.05.2026
18:28
81
Maia Sandu obține sprijin american de 8 milioane de dolari pentru întărirea securității cibernetice a Republicii Moldova
28.05.2026
18:04
153
Profesori de limba găgăuză din UTA Găgăuzia merg la stagiu în Turcia pentru a moderniza predarea și a consolida identitatea lingvistică
28.05.2026
17:38
194
Chișinăul discută cu România și UE controlul coordonat la frontiera moldo-română și modernizarea punctelor de trecere
28.05.2026
17:23
285
AJUTOR DE STAT // Decizie finală la Parlament: 3 000 de lei în plus, în fiecare an, pentru peste 13 500 de copii cu dizabilități
28.05.2026
17:19
223
R. Moldova a denunțat Acordul privind Fondul interstatal de colaborare umanitară: „Nu generează beneficii”
28.05.2026
16:48
292
MEC crește la 120 numărul burselor pentru elevii și studenții romi în anul de studii 2026-2027
28.05.2026
16:44
334
Record de note de 10 din oficiu la bacalaureat: mii de elevi scutiți de examene la limbă străină, informatică și română pentru alolingvi
28.05.2026
16:40
280
Absorbante gratuite pentru peste 31.000 de eleve din 204 școli: Programul „Școala EduLIFE” se extinde cu sprijin de la bugetul de stat
28.05.2026
15:17
613
VIDEO // Izolat complet! Niciun deputat nu i-a sărit în ajutor lui Ceban când a fost luat pe sus de pază din Parlament, după ce a provocat haos. „Partenerii” Tkaciuk, Stoianoglo și Chicu nu au schițat niciun gest, iar sociliștii s-au AMUZAT copios
28.05.2026
12:34
805
VIDEO // Ion Ceban, de la uși securizate în Primărie, la circ în Parlament. Primarul Chișinăului, scos cu forța de bodyguarzi după ce a provocat un scandal de proporții
28.05.2026
08:45
489
Horoscopul zilei 28.05.2026
28.05.2026
18:04
89
Profesori de limba găgăuză din UTA Găgăuzia merg la stagiu în Turcia pentru a moderniza predarea și a consolida identitatea lingvistică
28.05.2026
17:38
130
Chișinăul discută cu România și UE controlul coordonat la frontiera moldo-română și modernizarea punctelor de trecere
28.05.2026
17:23
273
AJUTOR DE STAT // Decizie finală la Parlament: 3 000 de lei în plus, în fiecare an, pentru peste 13 500 de copii cu dizabilități
28.05.2026
17:19
216
R. Moldova a denunțat Acordul privind Fondul interstatal de colaborare umanitară: „Nu generează beneficii”
28.05.2026
17:12
319
VEȘTI BUNE // R. Moldova taie taxele la zero pentru importul de eoliene și baterii gigant: Facilități de top pentru investitorii în energie verde
28.05.2026
17:05
225
Adio, panică la benzinării! R. Moldova își face, în premieră, stocuri de URGENȚĂ: Benzină și motorină garantate pentru 61 de zile în caz de blocaj
28.05.2026
16:48
284
MEC crește la 120 numărul burselor pentru elevii și studenții romi în anul de studii 2026-2027
28.05.2026
16:44
324
Record de note de 10 din oficiu la bacalaureat: mii de elevi scutiți de examene la limbă străină, informatică și română pentru alolingvi
28.05.2026
16:40
270
Absorbante gratuite pentru peste 31.000 de eleve din 204 școli: Programul „Școala EduLIFE” se extinde cu sprijin de la bugetul de stat
28.05.2026
15:17
603
VIDEO // Izolat complet! Niciun deputat nu i-a sărit în ajutor lui Ceban când a fost luat pe sus de pază din Parlament, după ce a provocat haos. „Partenerii” Tkaciuk, Stoianoglo și Chicu nu au schițat niciun gest, iar sociliștii s-au AMUZAT copios
28.05.2026
12:34
799
VIDEO // Ion Ceban, de la uși securizate în Primărie, la circ în Parlament. Primarul Chișinăului, scos cu forța de bodyguarzi după ce a provocat un scandal de proporții
28.05.2026
08:45
486
Horoscopul zilei 28.05.2026
27.05.2026
22:21
739
Portalul privat de vize UK a expus mii de pașapoarte și selfie-uri ale solicitanților, apoi a trimis avocații în loc să răspundă întrebărilor
27.05.2026
20:55
830
Răcire semnificativă și cer mai senin în Republica Moldova, joi 28.05.2026
27.05.2026
20:05
812
Guvernul promite noi mecanisme de sprijin pentru agricultori după discuțiile cu Asociația „Forța Fermierilor”
779
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a discutat la Tallinn cu șeful Comitetului pentru apărare națională al Estoniei despre soluționarea transnistreană și securitatea regională
27.05.2026
17:11
794
MEC pune accent pe integritatea examenelor naționale 2026 într-o ședință cu președinții comisiilor raionale și municipale
27.05.2026
17:02
803
Guvernul întărește mecanismele de intervenție pe piața carburanților și deblochează capacitățile de racordare la rețelele electrice
27.05.2026
16:56
884
Maia Sandu i-a înmânat „Ordinul Republicii” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili
27.05.2026
16:19
1367
VIDEO // Ambasadorul neacreditat Oleg Ozerov vrea ca Rusia să fie pe picior de egalitate cu România, în timp ce Kremlinul împarte pașapoarte transnistrenilor pentru a-i recruta la război
27.05.2026
15:57
775
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
27.05.2026
15:52
701
35 de școli din țară primesc titlul „Școală sigură online” pentru protecția elevilor în mediul digital
27.05.2026
15:35
841
BERD oferă încă 150 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor strategice care leagă Republica Moldova de UE
27.05.2026
15:06
699
IGP și Poliția Federală Germană extind cooperarea pentru modernizarea și întărirea capacităților Poliției din Republica Moldova
27.05.2026
14:09
792
Guvernul modernizează sistemul de evidență a animalelor și albinelor și aliniază regulile la standardele UE
27.05.2026
13:55
812
Alertă meteo cod galben: vânt puternic pe 27.05.2026, între orele 14-23
Chișinăul discută cu România și UE controlul coordonat la frontiera moldo-română și modernizarea punctelor de trecere
MEC crește la 120 numărul burselor pentru elevii și studenții romi în anul de studii 2026-2027
Record de note de 10 din oficiu la bacalaureat: mii de elevi scutiți de examene la limbă străină, informatică și română pentru alolingvi
Absorbante gratuite pentru peste 31.000 de eleve din 204 școli: Programul „Școala EduLIFE” se extinde cu sprijin de la bugetul de stat
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.31
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














