Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției: „Cadrul instituțional de luptă împotriva marii corupții și a crimei organizate din România este unul care și-a dovedit eficiența și ar putea fi preluat și implementat în R. Moldova”
1691
Facebook // Sergiu Litvinenco R. Moldova ar putea prelua din România cadrul instituțional de luptă împotriva marii corupții și a crimei organizate, după ce acesta „și-a dovedit eficiența”, susține ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, după vizita pe care a întreprins-o joi la București, împreună cu premierul Natalia Gavrilița.
„Un stat de drept veritabil presupune existența unor instituții puternice și funcționale, lucru pe care vrem sa-l facem în cei patru ani de mandat”, a menționat ministrul, după întrevederile avute la București cu Gabriela Scutea, procurorul general al României, cu Crin-Nicu Bologa, procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), dar și cu Oana Daniela Pâțu, procuror-șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
De asemenea, Sergiu Litvinenco a convenit cu omologul său de la București, Cătălin Predoiu, asupra unei întrevederi în prima jumătate a anului viitor.
„Cooperarea dintre România și Moldova în zona justiției este una bogată, fiind concretizată în mai multe acorduri încheiate atât între cele două ministere de resort, cât și între instituțiile subordonate sau alte instituții din domeniul justiției, precum cele două Curți Constituționale, cele două Instanțe Supreme sau între Consiliile Superioare ale Magistraturii. În prima parte a anului 2022, cei doi miniștri ai Justiției – domnii Predoiu și Litvinenco - vor avea o întâlnire bilaterală, în cadrul căreia vor definitiva Planul de Acțiuni comune de cooperare – element central al colaborării dintre România și Moldova, în domeniul Justiției”, a declarat secretarul de stat de la Ministerul Justiției de la București, Mihai Pașca, la întrevederea delegațiilor conduse de premierii de pe ambele maluri ale Prutului, Nicolae Ciucă și Natalia Gavrilița.
25.09.2026
17:18
25.09.2026
16:46
25.09.2026
16:34
25.09.2026
16:19
25.09.2026
16:15
25.09.2026
16:11
25.09.2026
14:40
25.09.2026
13:46
25.09.2026
13:43
25.09.2026
13:15
25.09.2026
16:46
25.09.2026
16:34
25.09.2026
16:19
25.09.2026
16:15
25.09.2026
16:11
25.09.2026
15:16
25.09.2026
14:44
25.09.2026
14:24
25.09.2026
13:46
25.09.2026
13:15
25.09.2026
13:00
25.09.2026
12:27
25.09.2026
11:59
25.09.2026
11:16
25.09.2026
10:53
25.09.2026
10:27
25.09.2026
10:20
25.09.2026
10:12
25.09.2026
10:06
25.09.2026
09:59
25.09.2026
09:41
25.09.2026
09:38
25.09.2026
09:36
25.09.2026
09:34
25.09.2026
09:25
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
















