Separatiștii de la Tiraspol, REPROȘURI la adresa Chișinăului din cauza „intensificării colaborării cu NATO”. Subalternul lui Krasnoselski face trimite la „NEUTRALITATEA” R. Moldova, dar uită că în stânga Nistrului sunt trupe rusești
4034
Autoritățile separatiste de la Tiraspol sunt deranjate de faptul că R. Moldova își va intensifica cooperarea cu NATO și fac trimitere la statutul de neutralitate din Constituția R. Moldova. În același timp, separatiștii nu pomenesc nimic despre trupele rusești din stânga Nistrului, care staționează ilegal și încalcă flagrant neutralitatea R. Moldova.
„R. Moldova intensifică cooperarea cu NATO, iar acest lucru este în contradicție cu statutul de neutralitatea prevăzut în Constituția R. Moldova”, a declarat așa-zisul ministru de externe de la Tiraspol, separatistul Vitali Ignatiev, citat de agenția rusească Tass.
„Dacă o țară cooperează cu NATO, participă la operațiuni de menținere a păcii ale NATO, dacă centrele NATO operează acolo, dacă primește arme de la țările membre NATO, în special Statele Unite, efectuează exerciții neautorizate în Zona de Securitate sau intră agenții de aplicare a legii neidentificate, atunci e imposibil să numești acest stat neutru. Aceasta nu este neutralitate, aceasta este dezvoltarea militară efectivă a teritoriului Moldovei de către țările NATO”, a precizat subalternul lui Vadim Krasnoselski,
Potrivit acestuia, ideea aderării R. Moldova la NATO, care este promovată de o serie de forțe politice din republică, nu ar fi susținută de majoritatea cetățenilor R. Moldova.
„Deși neutralitatea este consfințită în constituția republicii din 1994, R. Moldova cooperează cu NATO ca parte a unui plan individual de parteneriat. Totodată, la Chișinău s-a deschis acum câțiva ani un Birou de Legătură cu Alianța Nord-Atlantică și funcționează un centru de informare. Noul Guvern al R. Moldova, care a fost format de Partidul Acțiune și Solidaritate și este sprijinit de președintele Maia Sandu, a aprobat săptămâna aceasta un nou plan de cooperate cu NATO pentru 2022-2023. Acest document precizează consolidarea capacității de luptă a armatei moldovenești, extinderea participării acesteia la misiunile de menținere a păcii sub auspiciile ONU, UE și OSCE.
De asemenea, un alt scop e este retragerea armatei ruse din Moldova și transformarea operațiunii de menținere a păcii, cu participarea căștilor albastre rusești în Transnistria, într-o misiune civilă cu mandat internațional, la care autoritățile de la Tiraspol se opun”, a adăugat Ignatiev.
25.08.2026
14:03
25.08.2026
13:54
25.08.2026
13:47
25.08.2026
13:38
25.08.2026
13:34
25.08.2026
13:34
25.08.2026
13:04
25.08.2026
12:24
25.08.2026
12:02
25.08.2026
11:52
25.08.2026
14:03
25.08.2026
13:54
25.08.2026
13:47
25.08.2026
13:38
25.08.2026
13:34
25.08.2026
13:34
25.08.2026
13:04
25.08.2026
12:24
25.08.2026
12:24
25.08.2026
12:02
25.08.2026
11:52
25.08.2026
11:40
25.08.2026
11:10
25.08.2026
10:59
25.08.2026
10:55
25.08.2026
10:24
25.08.2026
10:08
25.08.2026
09:49
25.08.2026
09:38
25.08.2026
09:01
25.08.2026
08:22
25.08.2026
07:35
25.08.2026
06:32
25.08.2026
03:32
25.08.2026
02:18
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















