Semnal IMPORTANT pentru întreaga lume. Elveția s-a alăturat celui de-al şaptelea pachet de SANCȚIUNI al UE împotriva Rusiei. Președintele Ignazio Cassis explică ce înseamnă NEUTRALITATEA unei țări
1370
Elveţia s-a alăturat celui de-al şaptelea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei, dar neutralitatea ţării "nu este pusă sub semnul întrebării", afirmă preşedintele Elveţiei, transmite Le Figaro, potrivit new.ro. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, consideră, însă, că acesta este ”un semnal foarte important pentru întreaga lume”.
„Elveţia s-a alăturat astăzi celui de-al şaptelea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene - şi sunt recunoscător pentru acest lucru. Atunci când o astfel de ţară nu rămâne neutră în ceea ce priveşte protecţia valorilor şi a moralităţii umane, acesta este un semnal foarte important pentru întreaga lume”, a afirmat Zelenski, în ultimul mesaj postat pe reţelele de socializare.
În pofida sancţiunilor împotriva Rusiei şi a viitoarei sale intrări în Consiliul de Securitate al ONU, Elveţia „este în continuare neutră”, a declarat, miercuri, preşedintele Ignazio Cassis, făcând distincţie între "neutralitatea" militară şi condamnarea unei încălcări a dreptului internaţional.
„Bineînţeles că există un sentiment de mai mare unitate în Europa împotriva acestei agresiuni care ne-a trezit pe toţi dintr-o situaţie de pace de care ne-am bucurat timp de 70 de ani”, a declarat preşedintele în timpul unui interviu cu câţiva jurnalişti la sediul ONU din New York.
Dar „Elveţia este întotdeauna neutră, neutralitatea Elveţiei nu este pusă sub semnul întrebării", a spus el, respingând ideea unei apropieri de NATO.
El a afirmat că ideea unei apropieri în sensul unui pas intermediar pentru a cere într-o zi să devină membru nu este o discuţie politică în Elveţia în acest moment.
„Neutralitatea este destul de simplă: nu participi la un război, nu trimiţi arme sau trupe la un război şi nu-ţi dai teritoriul tău pentru armele sau trupele părţilor beligerante şi nici nu participi la o alianţă militară precum NATO”, a spus el.
Dar „în jurul acestei neutralităţi există o politică externă şi de securitate", iar „condamnarea încălcării dreptului internaţional prin această agresiune militară rusă este o obligaţie bazată pe Constituţie şi nu subminează neutralitatea", a insistat el.
Elveţia a preluat sancţiunile împotriva oficialilor ruşi decise de Uniunea Europeană după invazia din Ucraina.
Potrivit unor observatori, acesta este motivul pentru care Moscova pare să considere că Elveţia nu mai este neutră, o poziţie care ar fi la originea pauzei forţate a discuţiilor privind Siria, care ar fi trebuit să fie reluate la sfârşitul lunii iulie la Geneva.
„Era de aşteptat ca ruşii să nu ne mulţumească pentru sancţiuni, o reacţie care era în mare parte previzibilă, dar care nu schimbă poziţia Elveţiei", a comentat Ignazio Cassis.
Pentru prima dată de când a aderat la ONU, în urmă cu 20 de ani, Elveţia a fost aleasă în iunie pentru a ocupa, începând din ianuarie, unul dintre locurile nepermanente din Consiliul de Securitate.
Preşedintele elveţian, care a pledat pentru o „întărire” a Tratatului de neproliferare nucleară, ale cărui state semnatare se reunesc de luni la ONU, a declarat că ţara sa va încerca în cadrul Consiliului de Securitate să „reducă decalajul” dintre puterile nucleare şi cele nenucleare, „cu credibilitatea unei ţări neutre”.
28.08.2026
06:58
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















