Stiri
Şeful DRRM, întrevedere la Bucureşti cu rectorul USM, Igor Şarov: "Aceste proiecte reprezintă doar începutul unei colaborări care va apropia și mai mult cetățenii de pe cele două maluri ale Prutului"
Actualitate
21.07.2021
17:43
2685
2685
Şeful Departamentului pentru Relaţia cu R. Moldova (DRRM), dim Guvernul României, Adrian Dupu, l-a primit astăzi la Bucureşti pe rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), dl. conf. dr. Igor Sarov și dl prorector Sergiu Corlat.
"Domnul rector a preluat mandatul în aceeași perioadă în care mi-am preluat și eu mandatul de secretar de stat și încă de la început am stabilit o relație apropiată între DRRM și USM", a menţionat Adrian Dupu într-o postare pe Facebook.
De asemenea, Dupu a precizat că USM se numără printre beneficiarii finanţării nerambursabile din partea DRRM.
"Mă bucur că două dintre proiectele depuse de USM vor fi finanțate de către DRRM.
"Mă bucur că două dintre proiectele depuse de USM vor fi finanțate de către DRRM.
Unul din proiecte este destinat conferinței dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea marelui romanist Eugen Coșeriu, unul din cei mai mari lingviști ai secolului XX, iar al doilea vizează crearea unui centru de informare a României în cadrul USM.
Acestea reprezintă doar începutul unei colaborări care va apropia și mai mult cetățenii de pe cele două maluri ale Prutului", a conchis oficialul din Guvernul României.
Stiri relevante
02.08.2026
15:38
235
Alegerile din 2026 pot pune capăt erei Netanyahu: ascensiunea generalului Eisenkot, rivalul dur al lui „Bibi” care conduce în sondaje
02.08.2026
14:40
360
Ucraina lovește rafinărie de petrol și bază aeriană militară în adâncul teritoriului rus
02.08.2026
14:36
303
Iranul respinge afirmațiile lui Trump și menține strâmtoarea Ormuz închisă în plin război din Orientul Mijlociu
02.08.2026
14:12
382
Polițiștii de frontieră din Republica Moldova și România își unesc eforturile pentru fluidizarea traficului la frontiera comună
02.08.2026
13:34
361
Ministra de externe a Letoniei, Baiba Braže, vine la Chișinău pentru discuții despre integrarea europeană a Republicii Moldova
02.08.2026
13:15
477
Horoscopul zilei 02.08.2026
02.08.2026
13:11
326
Trump oprește temporar atacurile asupra Iranului, dar condiționează pauza de un acord rapid privind Strâmtoarea Ormuz și programul nuclear
02.08.2026
11:12
500
Mama care își găsește curajul în amintirea fiului mort luptă pentru reguli mai dure pe rețelele sociale în Marea Britanie
02.08.2026
11:05
462
Rusia anunță că a doborât 635 de drone ucrainene într-o singură noapte, în timp ce atacurile reciproce se intensifică
02.08.2026
10:57
525
Ungaria își oprește centrala nucleară de la Paks din cauza Dunării secate. România forțează cu armata menținerea în funcțiune a Cernavodă
02.08.2026
15:38
02.08.2026
14:40
02.08.2026
14:36
02.08.2026
14:12
02.08.2026
13:34
02.08.2026
13:15
02.08.2026
13:11
02.08.2026
11:12
02.08.2026
11:05
02.08.2026
10:57
Top stiri
02.08.2026
15:38
221
Alegerile din 2026 pot pune capăt erei Netanyahu: ascensiunea generalului Eisenkot, rivalul dur al lui „Bibi” care conduce în sondaje
02.08.2026
14:40
352
Ucraina lovește rafinărie de petrol și bază aeriană militară în adâncul teritoriului rus
02.08.2026
14:36
294
Iranul respinge afirmațiile lui Trump și menține strâmtoarea Ormuz închisă în plin război din Orientul Mijlociu
02.08.2026
14:12
375
Polițiștii de frontieră din Republica Moldova și România își unesc eforturile pentru fluidizarea traficului la frontiera comună
02.08.2026
13:34
355
Ministra de externe a Letoniei, Baiba Braže, vine la Chișinău pentru discuții despre integrarea europeană a Republicii Moldova
02.08.2026
13:15
475
Horoscopul zilei 02.08.2026
02.08.2026
13:11
325
Trump oprește temporar atacurile asupra Iranului, dar condiționează pauza de un acord rapid privind Strâmtoarea Ormuz și programul nuclear
02.08.2026
11:12
499
Mama care își găsește curajul în amintirea fiului mort luptă pentru reguli mai dure pe rețelele sociale în Marea Britanie
02.08.2026
11:05
461
Rusia anunță că a doborât 635 de drone ucrainene într-o singură noapte, în timp ce atacurile reciproce se intensifică
02.08.2026
10:57
521
Ungaria își oprește centrala nucleară de la Paks din cauza Dunării secate. România forțează cu armata menținerea în funcțiune a Cernavodă
02.08.2026
10:09
785
Explozie la un restaurant de lux din Moscova, în timpul petrecerii generalului rus acuzat de masacrul din Bucea
02.08.2026
09:36
529
Europa schimbă regulile pentru Inteligența Artificială: intră în vigoare noul regulament UE, cu amenzi de până la 35 de milioane de euro
02.08.2026
08:44
589
Criza migranților din Ceuta inflamează Europa: Spania anunță golirea enclavei, miniștrii de Interne cer răspuns comun al UE
02.08.2026
08:22
555
Atacuri israeliene nocturne în Gaza, cu opt morți, în pofida acordului de dezarmare a Hamas și retragere treptată a armatei israeliene
02.08.2026
08:14
593
Doi morți în urma unui atac cu drone ucrainene în regiunea Saratov din sud-vestul Rusiei
02.08.2026
07:21
739
Trump îşi opreşte atacurile asupra Iranului după ce aliaţii din Orientul Mijlociu conturează un acord pentru încheierea conflictului
02.08.2026
04:11
949
Viața solo devine noul ideal: tinerele care aleg singurătatea își găsesc libertatea și comunitatea online
02.08.2026
00:06
911
Săptămână fierbinte în Republica Moldova, cu maxime până la 36°C (2–8 august 2026)
01.08.2026
23:05
1283
Explozie într-o cafenea din Moscova: trei morți și 15 răniți, autoritățile investighează cauza deflagrației
01.08.2026
23:03
1251
Explozie la o cafenea din Moscova: trei morți și zeci de răniți, autoritățile ruse deschid anchetă
01.08.2026
20:17
0
Igor Grosu, despre scumpirea gazelor: Am scăpat de șantajul rusesc, dar prețurile depind de bursă. Statul va compensa facturile și va tăia din salariile exagerate de la ,,Moldovagaz"
01.08.2026
19:40
1044
Peter Magyar taie consumul marilor companii pentru a salva sistemul energetic al Ungariei din criza provocată de oprirea centralei Paks
01.08.2026
19:37
2992
Criza din Ceuta inflamează Europa: 22 de lideri UE, inclusiv Nicuşor Dan, cer sancţionarea Spaniei şi ameninţă cu suspendarea din Schengen din cauza politicilor lui Pedro Sánchez privind migraţia
01.08.2026
17:19
1669
De ce a rămas Kievul aproape fără apărare: Ucraina nu a putut doborî decât o singură rachetă balistică rusă din 27, din cauza epuizării muniției Patriot
01.08.2026
17:07
1007
SUA își avertizează cetățenii din Orientul Mijlociu: fiți pregătiți să părăsiți regiunea în cazul escaladării conflictului
02.08.2026
15:38
02.08.2026
14:40
02.08.2026
14:36
02.08.2026
14:12
02.08.2026
13:34
02.08.2026
13:15
02.08.2026
13:11
02.08.2026
11:12
02.08.2026
11:05
02.08.2026
10:57
02.08.2026
10:09
02.08.2026
09:36
02.08.2026
08:44
02.08.2026
08:22
02.08.2026
08:14
02.08.2026
07:21
02.08.2026
04:11
02.08.2026
00:06
01.08.2026
23:05
01.08.2026
23:03
01.08.2026
20:17
01.08.2026
19:40
01.08.2026
19:37
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
Actualitate
Parteneri
Actualitate
Ucraina lovește rafinărie de petrol și bază aeriană militară în adâncul teritoriului rus
Iranul respinge afirmațiile lui Trump și menține strâmtoarea Ormuz închisă în plin război din Orientul Mijlociu
Polițiștii de frontieră din Republica Moldova și România își unesc eforturile pentru fluidizarea traficului la frontiera comună
Ministra de externe a Letoniei, Baiba Braže, vine la Chișinău pentru discuții despre integrarea europeană a Republicii Moldova
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















