Șeful armatei britanice: Invazia rusă a Ucrainei ar fi de un nivel „nemaivăzut în Europa de la al Doilea Război Mondial”
1933
Șeful forțelor armate ale Marii Britanii a avertizat că o invazie completă a Ucrainei de către Rusia va fi la un nivel „nemaivăzut” în Europa de la cel de al Doilea Război Mondial, scrie Business Insider.
Amiralul Sir Tony Radakin a spus într-un discursu susținut marți că „cele mai rele scenarii în ceea ce privește o invazie completă a Ucrainei arată că aceasta ar fi la o scară nemaivăzută în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial”.
SUA i-a avertizat pe aliați că Rusia ar putea decide să invadeze Ucraina în următoarele câteva luni, iar președintele Joe Biden a vorbit cu liderii Franței, Germaniei, Regatului Unit și Italiei la începutul acestei săptămâni despre cum să oprească o astfel de mișcare.
Oficialii ucraineni din domeniul apărării au anunțat joi că Rusia a mărit numărul de trupe în apropierea graniței cu Ucraina la 120.000 de soldați, inclusiv personal suplimentar al armatei, forțelor aeriene și navale.
Potrivit celei mai recente evaluări a securității în zonă, care a fost împărtășită cu jurnaliștii de la CNN de sursele de securitate ucrainene, Ministerul Apărării din Ucraina a declarat că echipamente militare de luptă, cum ar fi tancuri, vehicule armate și rachetele „Iskander” rămân în apropierea graniței cu Ucraina”.
Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksiy Reznikov, a declarat luni că acumularea de trupe ruse la graniță reprezintă o încercare de a răspândi frica și neliniștea în Ucraina și de a împiedica Kievul să se apropie de NATO și de aderarea la Uniunea Europeană.
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
30.08.2026
18:30
30.08.2026
18:14
30.08.2026
17:15
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
30.08.2026
13:14
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
















