Stiri

Ședință plenară în Parlament: proiecte legislative pentru integrare europeană și modernizare națională în agenda deputaților

Actualitate 11.06.2025 19:12 Vizualizări1191
Ședință plenară în Parlament: proiecte legislative pentru integrare europeană și modernizare națională în agenda deputaților

Deputații se reunesc joi în ședință plenară, având pe agendă subiecte importante pentru următoarele două săptămâni. Biroul Permanent a stabilit ordinea de zi, iar potrivit unui comunicat de presă al Legislativului, printre proiectele care vor fi discutate se numără cele destinate ajustării legislației naționale la standardele europene. Inițiativele legislative includ domenii precum protecția; investițiilor, normele de siguranță pentru navele de pasageri, dezvoltarea și liberalizarea sectorului energetic și combaterea fraudelor care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene.

În plus, Parlamentul va ratifica o serie de acorduri, inclusiv Acordul de participare a Republicii Moldova la Programul Europa Digitală, destinat să sprijine antreprenorii, administrațiile locale și cetățenii în accesarea fondurilor europene pentru digitalizare. De asemenea, urmează a fi ratificat Amendamentul nr. 1 la Acordul de grant pentru realizarea Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova" și două acorduri pentru modernizarea învățământului superior din țară.

Agenda ședințelor plenare conține și proiecte care vor fi examinate în prima lectură. Printre acestea, inițiative pentru modernizarea Aeroportului Internțional Liber „Mărculești”, reducerea birocrației și facilitarea afacerilor, susținerea tinerilor pentru integrarea lor pe piața muncii, precum și acordarea garanțiilor de stat pentru împrumutul dat Societății pe Acțiuni „Energocom” de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Se va discuta și despre cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, încurajarea dezvoltatorilor să construiască locuri de parcare subterane.

Proiectele de lege privind securitatea națională a Republicii Moldova, managementul crizelor și contracararea dezinformării sunt și ele pe ordinea de zi. Mai mult, se va aproba o metodologie de calcul pentru pierderile cauzate de schimbarea destinației terenurilor agricole sau forestiere, precum și modificări pentru îmbunătățirea cadrului normativ al activităților cadastrale și de evaluare a bunurilor.

Parlamentul va examina și numeroase proiecte de lege pregătite pentru adoptare în lectura a doua. Acestea includ inițiative pentru sectorul energetic, modernizarea administrației publice, protejarea patrimoniului cultural imaterial, și sprijinirea turismului. Totodată, vor fi supuse adoptării proiectele privind expertiza judiciară, statutul expertului judiciar și evaluarea performanțelor judecătorilor și procurorilor.

În aceeași perioadă, Parlamentul trebuie să-l numească pe Gheorghe Budeanu ca membru al Consiliului de supraveghere și dezvoltare al Companiei „Teleradio-Moldova”. De asemenea, deputații vor începe ședința plenară joi la ora 10:00.

Top stiri
Horoscopul zilei 14.10.2026 14.10.2026 13:46 711 Horoscopul zilei 14.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.09 1 USD 17.96 1 RON 3.76 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 15.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri