Ședință AMÂNATĂ în dosarul „Șor”. Un judecător de la Curtea de Apel Chișinău a decis să se abțină de la examinarea cauzei
2849
Ședința în dosarului „Șor”, trămutat de la Curtea de Apel Cahul, la Curtea de Apel Chișinău, a fost astăzi amânată pentru o săptămână, după ce un judecător a anunțat că se abține de la examinarea cauzei.
Judecătorul care și-a anunțat abținerea este Stelian Teleucă, scrie Deschide.md.
Anterior Curtea Supremă de Justiție a admis cerea avocaților lui Ilan Șor privind strămutarea judecării cauzei penale în privința clientului lor, de la Curtea de Apel Cahul, la Curtea de Apel Chișinău. Potrivit aceleiași încheieri, CSJ a dispus menținerea încheierii Curții de Apel Cahul legată de înlocuirea măsurii preventive – liberarea provizorie sub control judiciar, aplicată față de inculpatul Ilan Şor, cu măsura preventivă – arestul preventiv și darea în căutare a inculpatului.
În iunie 2017, Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de apel, iar inculpatul a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar până la pronunțarea sentinței definitive. În februarie 2018, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul. În iunie 2019, Ilan Şor a dispărut din spațiul public. Organele de drept i-au intentat dosar penal pentru părăsirea ilegală a țării. Pe 15 august 2019, Ilan Şor a fost lipsit de imunitate parlamentară. La alegerile din 11 iulie, Ilan Șor a obținut din nou mandatul de deputat, fără a se prezenta la vreo ședință la Parlament.
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















