Se amână din nou ședința privind limitarea activității Partidului Moldova Mare din cauza prezentării unor documente suplimentare
1198
Ședința de judecată convocată la Curtea de Apel Centru, privind limitarea activității Partidului Moldova Mare, a fost amânată pentru data de 30 octombrie. Contactată de către IPN, purtătoarea de cuvânt a instanței, Adelina Roșca, a explicat că motivele amânării sunt documentele prezentate suplimentar de formațiunea condusă de Victoria Furtună.
Avocatul formațiunii, Igor Hlopețchi, a comunicat că Partidul Moldova Mare a depus la Curtea de Apel Centru o cerere referitoare la aplicarea directă a Protocolului adițional nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, potrivit avocatului, în perioada următoare instanța va fi obligată să solicite Curții Europene a Drepturilor Omului un aviz consultativ. Aceasta pentru a stabili dacă așa-numitele „investigații ale presei aservite politic sau scrisorile de la autoritățile partajate politic” sunt în conformitate cu standardele și principiile Convenției privind suficiența probelor.
Conform Ministerului Justiției, între formațiunea Victoriei Furtună, banca Promsvyazbank și grupul „Șor” există o legătură care constituie un caz de finanțare externă ilegală. „Acțiunile represent o amenințare la adresa securității statului și afectează integritatea procesului electoral”. Astfel, potrivit autorităților, partidul condus de Victoria Furtună ar fi beneficiat, contrar legii, de finanțare externă venită din Federația Rusă, utilizând banca Promsvyazbank, asociată grupului „Șor”.
12.10.2026
10:01
12.10.2026
10:01
12.10.2026
09:59
12.10.2026
09:52
12.10.2026
09:52
12.10.2026
09:49
12.10.2026
09:45
12.10.2026
09:42
12.10.2026
09:41
12.10.2026
09:41
12.10.2026
09:20
12.10.2026
09:17
12.10.2026
09:17
12.10.2026
09:17
12.10.2026
09:15
12.10.2026
09:13
12.10.2026
09:12
12.10.2026
09:11
12.10.2026
08:40
12.10.2026
08:17
12.10.2026
02:50
12.10.2026
02:18
12.10.2026
01:53
11.10.2026
23:17
11.10.2026
23:13
11.10.2026
22:30
11.10.2026
21:16
11.10.2026
19:59
11.10.2026
19:29
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
11.10.2026
16:37
11.10.2026
15:19
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”

















