Șase cetățeni, trimiși în autoizolare, după ce au încercat să intre în R. Moldova cu teste FALSE la COVID
3020
Șase cetățeni, inclusiv trei din R. Moldova, au fost obligați să stea în autoizolare, după ce au încercat marți să intre în republică prezentând la frontieră teste false la COVID-19.
Trei dintre actele false au fost ridicate în punctul de trecere Lipcani- Rădăuți Prut de la doi cetățeni ai României și un conațional care se întorceau din Germania. Aceștia le-au spus polițiștilor de frontieră că au dat analizele necesare pentru eliberarea documentelor respective, dar au achitat suplimentar câte 50 de euro fiecare pentru obținerea rapidă a rezultatelor.
Și un ucrainean este documentat pentru prezentarea testului COVID-19 falsificat, chipurile eliberat de către un laborator medical din Ucraina. Tânărul de 26 de ani s-a arătat mirat de cele depistate, insistând că i-au fost prelevate probe și a obținut legal acest test.
Totodată, doi soți din raionul Sângerei au dorit să traverseze frontiera pe la Sculeni, iar în timpul verificărilor au fost informați despre testele false prezentate, fapt ce i-a nemulțumit pe călători.
Toate testele au fost ridicate și trimise la laboratorul tehnico-juridic pentru realizarea expertizei, iar persoanele repective urmează să fie trase la răspundere.
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
19.09.2026
13:15
19.09.2026
12:40
19.09.2026
12:07
19.09.2026
12:07
19.09.2026
11:52
19.09.2026
10:59
19.09.2026
10:36
19.09.2026
10:03
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026
















