Sanitas a ieșit în stradă la Cluj contra noii Legi a salarizării și amenință cu grevă generală pe 28 iulie
539
Federația Sanitas a dat startul protestelor luni, când angajații din sistemul public de sănătate au declanșat o grevă de avertisment de două ore. Proteste au avut loc și la Cluj-Napoca.
Greva de avertisment a fost organizată împotriva proiectului noii Legi a salarizării, promovată de Guvernul interimar condus de Bolojan. Cadrele medicale au ieșit în stradă sau au protestat la intrarea în spitale, în intervalul orar 09:00 - 11:00.
La Cluj-Napoca, angajații din sistemul medical au participat și ei la acțiunile de protest, chiar dacă nu au fost la fel de vizibili ca în alte orașe din țară.
Diana Perșa, lider de sindicat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj, a atras atenția, într-un interviu acordat în incinta spitalului de pe strada Calea Moților, asupra lipsei de dialog social privind legea salarizării. Ea a subliniat ferm că sistemul de sănătate nu trebuie tratat ca o simplă cheltuială bugetară.
Perșa a avertizat că, din cauza subfinanțării, pacienții sunt cei mai afectați. De asemenea, a anunțat că, în cazul în care revendicările angajaților nu vor fi luate în considerare, protestele ar putea escalada într-o grevă generală, programată să înceapă pe 28 iulie.
”În primul rând, suntem supărați că nu există dialog social, un aspect foarte important. Nu se discută cu liderii noștri de sindicat de la vârf despre legea salarizării, de care suntem nemulțumiți. Protestăm! Trebuie să facem as Sistemul de sănătate nu ar trebui văzut ca pe o cheltuială. Ei (n.red. guvernanți, decidenți politici) ne văd ca pe o cheltuială, dar dacă ei nu plătesc în sistemul de sănătate și nu mă refer neaparat la salarii, ci și spre pacienți, cine are de suferit, cel mai mult?! Pacienții au de suferit! Cine este pacientul? Poporul român.
Potrivit liderului sindical, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj, care funcționează ca ambulator de specialitate și nu are urgențe, întregul personal ar putea ieși la protest. Totuși, se asigură o schemă minimă de personal pentru ca pacienții să nu aibă de suferit.
„Dacă revendicările nu vor fi luate în calcul, următorul pas este greva generală, începând cu data de 28 iulie”, a declarat Diana Perșa, lider de sindicat ambulator integrat în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj.
La alte spitale din Cluj, numărul cadrelor medicale participante la protest a fost mai redus. Multe persoane nu au dorit să acorde interviuri, fiind de acord doar să fie fotografiate purtând banderolele de protest. La intrările în numeroase spitale, secții sau departamente era afișat anunțul privind greva de avertisment, lipit peste afișele mai vechi referitoare la grevele japoneze.
„Nu noi am ales greva. Guvernul ne-a împins spre ea. După ani întregi în care guverne succesive au amânat reformele reale, au încălcat angajamentele asumate și au tratat personalul din sănătate ca pe o simplă cheltuială bugetară, Guvernul Bolojan a decis să închidă definitiv ușa dialogului social și să impună o lege a salarizării elaborată fără o negociere reală cu cei pe care îi afectează”, a declarat Iulian Pope, președintele Federației Sanitas, într-un comunicat.
Conform Federației Sanitas, una dintre cele mai controversate modificări ale proiectului de lege privește regimul sporurilor. Sindicaliștii subliniază că sporurile reprezintă compensații pentru riscurile profesionale asumate de personalul medical, nu beneficii care pot fi reduse sau acordate discreționar.
„Așa-zisa restructurare a sporurilor ascunde, în realitate, o diminuare semnificativă a veniturilor personalului din sănătate. Spre exemplu, un spor de 3-5 lei/oră pentru cei care lucrează în ture de noapte, în weekend sau de sărbătorile legale este mai mult decât demotivant: este o bătaie de joc la adresa celor care țin sistemul medical public în funcțiune”, susțin reprezentanții Sanitas.
Între timp, Ministerul Muncii a publicat forma actualizată a proiectului Legii salarizării. Documentul prevede că drepturile salariale vor fi acordate exclusiv pe baza prevederilor legale. Prin contractele colective sau individuale de muncă nu vor putea fi negociate salarii sau alte drepturi care depășesc limitele stabilite de acest act normativ.
Noua variantă a proiectului a stârnit nemulțumiri și în sistemul de educație. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și federația „Spiru Haret” au criticat public prevederile incluse în proiectul legii salarizării.
21.07.2026
04:31
21.07.2026
03:49
21.07.2026
03:08
21.07.2026
02:58
21.07.2026
01:30
21.07.2026
01:29
21.07.2026
00:59
21.07.2026
00:52
21.07.2026
00:51
21.07.2026
00:48
21.07.2026
04:31
21.07.2026
03:49
21.07.2026
03:08
21.07.2026
02:58
21.07.2026
01:30
21.07.2026
01:29
21.07.2026
00:59
21.07.2026
00:52
21.07.2026
00:51
21.07.2026
00:48
21.07.2026
00:42
21.07.2026
00:12
20.07.2026
23:52
20.07.2026
23:47
20.07.2026
22:51
20.07.2026
22:00
20.07.2026
21:56
20.07.2026
21:53
20.07.2026
21:24
20.07.2026
21:21
20.07.2026
21:13
20.07.2026
21:07
20.07.2026
21:03
20.07.2026
20:47
20.07.2026
20:38
Tinerii care pariază pe acțiunile tech și boomul inteligenței artificiale, între câștiguri rapide și riscuri uriașe
Trump își îmbunătățește relațiile cu Londra: discuție „foarte bună” cu noul premier britanic Andy Burnham
Aproape 100 de militari americani răniți în ultimele două săptămâni ale războiului cu Iranul, anunță Pentagonul
Cum a ajuns o tânără să facă 100.000 de lire în 12 ore pe TikTok și să transforme shoppingul live într-o afacere de 6 milioane pe an
















