Salarii mai MARI pentru DEPUTAȚI în anul 2022. Chicu și Slusari, în același gând: „Aștept briefingul lui Dumitru Alaiba, în care dânsul condamnă această majorare și renunță la creșterea remunerării aleșilor poporului în perioada de criză”
6854
Cei 101 deputați din Parlamentul R. Moldova vor ridica salarii mai mari în 2022, potrivit proiectului bugetului de stat pentru anul viitor, votat vineri de Guvern. Fostul premier Ion Chicu și ex-vicepreședintele Parlamentului, Alexandr Slusari, consideră inoportun ca parlamentarii să ridice salarii majorate atât timp cât autoritățile nu au fost la fel de darnice în raport cu alte categorii de salariați.
„Salariul deputaților va fi majorat cu 7,7%. Și nu doar al deputaților, dar și al întregii „conduceri de vârf”... Cel al pedagogilor - doar cu 5,6%. Salariul de bază (fără multiple adaosuri și indemnizații) al deputaților va crește cu 1 394 de lei pe lună. Cel al învățătorului - cu 316 lei. „Campionul PAS la tetris” va avea o majorare de salariu de 4,4 ori mai mare ca cea a unui pedagog. Așa arată „bugetul solidarității” aprobat ieri de Guvern”, a scris Chicu într-o postare pe Facebook.
Chicu a mai remarcat că va crește cu 9,3 la sută și bugetul Președinției.
La rândul său, Alexandr Slusari așteaptă ca va ieși cel puțin un deputat al majorității parlamentare și va spune că nu e nevoie de această majorare de salariu pentru parlamentari.
„Din proiectul legii bugetului de stat reiese că salariile deputaților vor fi ridicate cu aproximativ cu 1 500 de lei. Aștept briefingul lui Dumitru Alaiba, în care în care dânsul condamnă această majorare și renunță la creșterea remunerării pentru aleșii poporului în această perioadă de criză”, a adăugat Slusari într-o postare pe Facebook.
28.08.2026
06:58
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
28.08.2026
06:58
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















