S-a stabilit la masa verde. El este noul PRIM-MINISTRU al României
2472
Fostul lider PSD, Victor Ponta, a răspuns duminică, după anunţarea exit-poll-urilor, unei întrebări privind posibilitatea ca Liviu Dragnea să fie premier, el precizând că, dacă se doreşte eficienţă şi să se facă treabă, atunci şeful PSD trebuie să fie şi premier, transmite mediafax.ro.
„Eu am spus un lucru bazat pe experienţa pe care am avut-o în cele trei guverne, într-unul dintre ele Liviu a fost alături de mine. Dacă vreţi eficienţă şi vreţi să facem treabă, cine e şeful partidului e şi şeful Guvernului. Dacă vreţi să ne certăm, ne certăm cum a fost cu Cioloş şi cu toţi ceilalţi“ a declarat Victor Ponta.
În privinţa posiblităţii ca Dragnea să fie nominalizat premierul PSD s-au pronunţat, duminică, primarul Sectorului 5, Daniel Florea, precum şi vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu.
„Este o posibilitate care se conturează din ce în ce mai pregnant”, a spus Florea despre Dragnea-premier PSD.
„Dacă mă întrebaţi pe mine, da. Dar trebuie să-l întrebaţi şi pe dânsul”, a spus şi Ecaterina Andronescu.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat duminică, despre posibila nominalizare a sa ca premier, în condiţiile în care Constituţia nu îi interzice acest lucru, că el nu are de gând să îşi bată joc de votul românilor şi că va respecta în primul rând acest vot, precum şi Constituţia.
Miercuri el declara că partidul nu va modifica legea care îi interzice să fie premier, argumentând că un act normativ nu se poate modifica şi publica în Monitorul Oficial în trei zile.
„Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare'', prevede legea 90/2001.
04.12.2025
19:57
1081
Maia Sandu discută cu eurodeputații despre drumul european al Republicii Moldova și sprijinul de 1,9 miliarde de euro pentru economie
1424
Maia Sandu discută parteneriate strategice cu media internațională pentru a combate dezinformarea în Republica Moldova
03.12.2025
17:30
1076
Maia Sandu a primit scrisorile de acreditare de la noi ambasadori ai Chinei și altor șase țări
02.12.2025
18:03
1498
Valeriu Chiveri și ambasadoarea Franței au discutat despre susținerea reintegrării Republicii Moldova
02.12.2025
17:51
1405
Premierul Alexandru Munteanu discută cu liderii bisericii despre rolul esențial al unității pentru o societate solidară și prosperă
1106
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate a aprobat PLANUL de consolidare a rezilienței democratice pentu anii 2026-2027. Documentul prevede măsuri de întărire a SECURITĂȚII
02.12.2025
10:26
1414
Maia Sandu, DECLARAȚII importante după ședința Consiliului Național de Securitate
01.12.2025
16:17
1177
Maia Sandu îi mulțumește ambasadorului Japoniei pentru sprijinul de peste 140 de milioane de dolari acordat Moldovei și îi oferă „Ordinul de Onoare” la plecare
01.12.2025
10:47
1699
Maia Sandu, mesaj emoționant pentru români cu ocazia Zilei Naționale: "Este datoria noastră să apărăm valorile Marii Uniri"
26.11.2025
22:31
2202
Maia Sandu subliniază importanța sprijinului României pentru Moldova, la recepția de Ziua Națională a României
07.12.2025
01:36
319
Hamas pregătit să cedeze armele cu condiția retragerii armatei israeliene din Fâșia Gaza
06.12.2025
21:18
595
Zelenski și trimisul special american discută despre pași concreți pentru pacea durabilă în Ucraina
06.12.2025
20:42
572
Schimbări ușoare în vremea din Republica Moldova pe 07.12.2025
06.12.2025
19:23
669
R. Moldova solicită sprijin energetic din România după atacurile asupra infrastructurii din Odesa
06.12.2025
19:18
667
Macron discută la Londra cu Zelenski și liderii europeni despre sprijinul pentru Ucraina și securitatea europeană
06.12.2025
15:51
995
Ucraina, lovită de atacuri masive cu drone și rachete rusești: milioane de oameni fără căldură și apă
06.12.2025
13:50
869
PREMIU // North Bucharest Investments, fondată de Vlad Musteață, desemnată „Best Residential Real Estate Agency 2025” în România
06.12.2025
10:52
845
Prezența submarinelor rusești în Marea Baltică devine rutină pentru marina suedeză: Un nou submarin Kilo construit anual de Moscova atenționează Suedia asupra riscurilor emergente din regiune
06.12.2025
08:46
779
Horoscopul zilei 06.12.2025
06.12.2025
08:24
740
Atac nocturn cu rachete și drone în Kiev: Trei răniți și pagube semnificative
06.12.2025
07:36
996
Vaccinurile cu ARN mesager anti-Covid demonstrează siguranță pe termen lung în Franța, conform unui studiu amplu
06.12.2025
07:11
945
Protecția reactorului de la Cernobîl grav afectată de un atac cu dronă
06.12.2025
06:03
862
SUA și Ucraina în discuții intense la Miami privind planul de pace propus de Trump
05.12.2025
22:05
972
Putin promite livrări neîntrerupte de combustibil către India, în ciuda presiunilor americane de a reduce importurile de petrol rusesc
05.12.2025
21:47
828
NATO își consolidează prezența în nord prin integrarea țărilor nordice sub comanda Norfolk din SUA
05.12.2025
20:45
1037
Temperaturi scăzute și nori deasupra Republicii Moldova - 6 decembrie 2025
05.12.2025
17:19
1704
Moldova lansează o strategie inovatoare pentru creșterea exporturilor de struguri: investiții masive și adaptare climatică în prim-plan
05.12.2025
17:17
938
MAIA ia măsuri ferme împotriva abuzului termenilor „eco–bio–organic” în sectorul agroalimentar
05.12.2025
16:22
923
Moldova face pași importanți în integrarea europeană a infrastructurii de transport
05.12.2025
16:08
940
Un general american asigură că securitatea Europei nu este amenințată de reducerea trupelor SUA pe continent
05.12.2025
15:10
1176
SUA cere Europei să-și asume apărarea până în 2027: Risc de retragere din coordonarea NATO dacă nu se îndeplinește termenul
05.12.2025
13:58
1087
VIDEO // Cartierul „Satul German”, MODEL în ceea ce privește amenajarea spațiilor verzi. Dezvoltatorul a investit toamna această peste 8 000 000 de lei, pentru ca locuitorii să aibă parte de un ecosistem armonios și UNIC în R. Moldova
05.12.2025
13:46
921
Noua strategie de securitate a SUA: Provocarea europeană și relațiile delicate cu Rusia și NATO
05.12.2025
13:44
859
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează analiza OCDE asupra politicii investiționale în Moldova
05.12.2025
12:58
1155
Trump își anunță planurile pentru o Americă dominantă în emisfera vestică, cu critici la adresa Europei și un rol redus pentru Rusia și China
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.96
1 RON
3.89
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














