„Gazprom” anunță că a mai oferit două zile autorităților de la Chișinău să plătească datoria și ne arată din DEGET că, pe viitor, vor sista livrarea gazelor: „E o excepție, am făcut un gest de bunăvoință…”
2172
Compania „Gazprom” oferă autorităților moldovenești un răgaz de două zile pentru a achita plata de 74 de milioane de dolari pentru gazele consumate în lunile octombrie-noiembrie curent. Rușii susțin că fac această concesie cu titlu de excepție, iar dacă în viitor partea moldovenească nu-și va onora obligațiunile contractuale, adică nu vor plăti în avans, atunci R. Moldova va rămâne fără gaze.
Vicepremierul Andrei Spînu a declarat în această seară că a primit o înștiințare de la „Gazprom” privind extinderea termenului de plată. „Tocmai am primit răspunsul de la „Gazprom” privind solicitarea mea de a extinde termenul de plată pentru consumul curent de gaze. Astfel, termenul a fost extins până vineri, 26 noiembrie. Reamintesc că Guvernul R. Moldova a luat toate măsurile necesare pentru ca vineri datoria acumulată pentru lunile octombrie-noiembrie să fie achitată”, a menționat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Purtătorul de cuvânt al gigantului rus, Serghei Kuprianov, a ținut să sublinieze că această concesie e cu titlu de excepție.
„Gazprom” a decis, cu titlu de excepție și făcând un gest de bunăvoință, înțelegând greutățile cu care se pot confrunta în această situație cetățenii R. Moldova, să accepte rugămintea autorităților moldovenești”, a menționat Kuprianov.
Totodată, acesta a subliniat că autoritățile de la Chișinău recunosc pe deplin legitimitatea pretențiilor „Gazprom” și se angajează să achite plățile până vineri, 26 noiembrie.
Acesta și-a exprimat speranța că, în viitor, R. Moldova nu va mai admite întârzieri în achitarea gazului. „Gazprom” mizează pe îndeplinirea absolută de către Moldova a obligațiilor sale contractuale în viitor și pe efectuarea plăților curente la timp. Prevederile contractuale trebuie respectate”, a conchis purtătorul de cuvânt al „Gazprom”.
08.10.2026
11:56
08.10.2026
10:27
08.10.2026
09:34
08.10.2026
08:57
08.10.2026
07:25
08.10.2026
02:37
08.10.2026
02:03
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
07.10.2026
22:57
08.10.2026
12:02
08.10.2026
11:36
08.10.2026
11:23
08.10.2026
10:58
08.10.2026
10:37
08.10.2026
10:01
08.10.2026
09:53
08.10.2026
08:57
08.10.2026
02:37
07.10.2026
23:34
07.10.2026
21:12
07.10.2026
19:13
07.10.2026
19:10
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:50
07.10.2026
15:31
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
















