Rusia RESPINGE planul de pace în 10 puncte propus de Zelenski. Ce cere Kremlinul pentru a pune capăt războiului
2589
Kremlinul a respins miercuri, 28 decembrie, planul de pace în 10 puncte al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, subliniind că acesta trebuie să ţină cont de ceea ce Moscova numeşte „noua realitate”, relatează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că propunerile de a pune capăt conflictului din Ucraina trebuie să ţină cont anexarea de către Rusia a celor patru regiuni ucrainene pe care Kievul şi Occidentul o consideră ilegală.
„Nu poate exista un plan de pace pentru Ucraina care nu ţine cont de noua realitate privind teritoriul rus, cu intrarea a patru regiuni în Rusia. Planurile care nu ţin cont de această realitate nu pot fi paşnice”, a declarat în conferinţa de presă zilnică Dmitri Peskov.
În septembrie, Rusia a declarat regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie drept parte a teritoriului său după o serie de simulacre de referendumuri condamnate de Ucraina şi de ţările occidentale, aminteşte Reuters, care menţionează că Moscova nu controlează pe deplin cele patru regiuni.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a promovat intens planul de pace în 10 puncte, discutându-l, printre alţii, cu preşedintele SUA, Joe Biden, şi îndemnând liderii mondiali să organizeze un Summit global pentru pace bazat pe acest plan.
Planul include retragerea trupelor ruseşti şi încetarea ostilităţilor, precum şi restabilirea frontierelor de stat ale Ucrainei cu Rusia, ceea ce ar presupune ca Rusia să renunţe atât la cele patru regiuni ”anexate” recent, cât şi la Crimeea, capturată în 2014.
Kremlinul a declarat în repetate rânduri că este deschisă negocierilor de pace cu Ucraina, dar că nu vede nicio dorinţă din partea Kievului de a face acelaşi lucru.
Poziția Rusiei față de conflictul dintre Serbia și Kosovo
În ceea ce priveşte situaţia din Kosovo, unde minoritatea sârbo-kosovară a amplasat blocaje rutiere de mai bine de două săptămâni, Kremlinul a anunţat că urmăreşte cu atenţie ceea ce se întâmplă în fosta provincie sârbă şi îşi menţine sprijinul faţă de Serbia, transmite EFE.
„Avem legături strânse de alianţă, legături istorice, spirituale şi de alte tipuri foarte strânse cu Serbia. Rusia urmăreşte cu multă atenţie ceea ce se întâmplă acolo (în Kosovo - n.r.), la felul în care sunt garantate drepturile sârbilor”, a afirmat Peskov, care a insistat că Moscova ”sprijină Belgradul în măsurile luate de acesta” şi a criticat acuzaţiile formulate de Priştina privind ”influenţa distructivă” a Rusiei în acest conflict.
„Serbia este o ţară suverană. Şi este total greşit să se caute aici orice fel de influenţă distructivă a Rusiei. Este normal ca Serbia să apere drepturile sârbilor care trăiesc în condiţii atât de dificile. Şi să reacţioneze cu fermitate atunci când aceste drepturi sunt încălcate”, a adăugat Peskov.
În fine, în declaraţii separate publicate miercuri de portalul armean News.am şi citate de EFE, Peskov a negat că Rusia a făcut presiuni asupra Armeniei pentru a intra în Uniunea Statală Rusia - Belarus, după ce Erevanul a denunţat presiuni în acest sens făcute de Moscova.
„Aceste declaraţii pot fi percepute ca fiind provocatoare. Nu corespund realităţii”, a susţinut Peskov.
Anterior, secretarul Consiliului Securităţii din Armenia, Armen Grigorian, a declarat la televiziunea locală că, „în ceea ce priveşte Uniunea Statală, se fac presiuni asupra Armeniei”.
Peskov a dat asigurări că „niciun funcţionar rus nu a spus asta”, o referire la necesitatea de a integra Armenia în Uniunea Statală, „şi nici nu i-a fost comunicată părţii armene” o astfel de posibilitate.
Sursa: ziare.com
26.08.2026
21:06
26.08.2026
21:03
26.08.2026
20:17
26.08.2026
19:59
26.08.2026
19:54
26.08.2026
19:51
26.08.2026
19:22
26.08.2026
19:03
26.08.2026
18:31
26.08.2026
17:36
26.08.2026
20:17
26.08.2026
19:59
26.08.2026
19:54
26.08.2026
19:51
26.08.2026
19:22
26.08.2026
19:03
26.08.2026
18:31
26.08.2026
17:36
26.08.2026
17:28
26.08.2026
17:13
26.08.2026
16:57
26.08.2026
16:55
26.08.2026
16:53
26.08.2026
16:33
26.08.2026
15:59
26.08.2026
15:42
26.08.2026
15:34
26.08.2026
15:07
26.08.2026
14:57
26.08.2026
14:54
26.08.2026
14:44
26.08.2026
14:32
26.08.2026
14:30
26.08.2026
14:23
26.08.2026
14:22
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















