Vești proaste pentru liderul de la Kremlin. Rusia, în „incapacitate de plată selectivă”. Datoria externă a Rusiei reprezintă undeva între 4 500 şi 4 700 de miliarde de ruble sau circa 52 de miliarde de euro, adică 20% din datoria publică totală
1430
Agenția de rating S&P Global a plasat Rusia în stare de „default selectiv”, adică incapacitate de plată selectivă pentru datoria externă, după ce Moscova a oferit plăți în ruble pentru două obligațiuni în dolari scadente pe 4 aprilie. Agenția a declarat într-un comunicat de presă că plata în ruble în loc de dolari echivalează cu ”un default selectiv”. Rușii amenință cu tribunalul dacă vor fi declarați de Occident în incapacitate de plată.
Rusia va demara o acţiune în justiţie, dacă va fi declarată în incapacitate de plată (sau default) de către Occident, a declarat ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, într-un interviu publicat luni în cotidianul Izvestia. Anunțul vine la câteva zile după ce Rusia a fost retrogradată în categoria "default selectiv" de către o mare agenţie de rating, transmite AFP, potrivit Agerpres.
O ţară este considerată în incapacitate de plată când nu mai poate să îşi onoreze angajamentele faţă de creditori. „Desigur că ne vom adresa justiţiei, pentru că am luat toate măsurile necesare pentru a ne asigura că investitorii îşi primesc plăţile", a spus Anton Siluanov. „Vom prezenta tribunalului facturile, care confirmă eforturile noastre pentru a plăti, atât în valută, cât şi în ruble. Vom fi nevoiţi să ne susţinem în mod activ poziţia, în pofida tuturor dificultăţilor", a mai spus Siluanov, fără a preciza însă care este instanţa juridică spre care Rusia se va îndrepta.
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat sâmbătă ratingul de ţară al Rusiei pentru datoriile în valută până la "SD"(default selectiv), cu doar o treaptă deasupra nivelului "D" (default-incapacitate de plată), după ce săptămâna trecută Moscova a rambursat cu ruble o datorie în dolari.
„Rusia încearcă cu bună credinţă să îşi plătească creditorii externi, transferând sumele corespunzătoare în valută pentru a ne plăti datoriile. Cu toate acestea, politica deliberată a ţărilor occidentale este că creeze, în mod artificial, o incapacitate de plată prin toate mijloacele", a adăugat Anton Siluanov.
Ministrul Finanţelor a precizat că, în acest moment, datoria externă a Rusiei reprezintă undeva între 4.500 şi 4.700 de miliarde de ruble (aproximativ 52 de miliarde de euro la cursul de schimb actual), adică 20% din datoria publică totală.
La fel ca toate statele, Rusia împrumută bani de pe urma emisiunilor de obligaţiuni, frecvent în dolari, şi trebuie să plătească în mod regulat dobânzile şi să ramburseze capitalul. Însă, luni, Anton Siluanov a spus că Rusia nu va mai mai organiza licitaţii pentru emiterea de obligaţiuni pentru restul acestui an, din cauza dobânzilor prohibitive.
„Nu avem de gând să mergem pe piaţa locală sau pe pieţele externe în acest an. Nu are sens, deoarece costurile cu împrumuturile ar fi astronomice", a spus Anton Siluanov, pentru Izvestia. Datele oficiale arată că în acest an Rusia a vândut obligaţiuni în ruble (denumite OFZ) în valoare de 128 miliarde de ruble (1,5 miliarde de dolari). Programul iniţial de emisiuni al Ministerului de Finanţe de la Moscova viza emiterea unor obligaţiuni în valoare de 700 de miliarde de ruble numai în primul trimestru.
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
29.08.2026
09:55
29.08.2026
09:09
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Horoscopul zilei 22.08.2026
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
















