Rusia a UCIS peste 350 de copii în Ucraina şi a rănit încă cel puțin 665
777
Cel puţin 353 de copii ucraineni au fost ucişi şi peste 665 au fost răniţi în urma invaziei Rusiei în Ucraina, a anunţat, luni, 18 iulie, Parchetul ucrainean pentru minori, relatează CNN.
Cei mai multi copii răniţi au fost raportaţi în Doneţk, Harkov şi Kiev, se arată în comunicat.
De asemenea, comunicatul mai precizează că cel puţin 2 138 de instituţii de învăţământ au fost avariate, dintre care 221 au fost complet distruse.
Un caz teribil, care a stârnit multă emoție în rândul opiniei publice, este cel al Lisei, fetița în vârstă de 4 ani, care mergea cu mama ei pe stradă înainte ca rachetele lui Putin să lovească Viniția.
Fotografia cu un cărucior răsturnat și corpul unui copil înconjurat de sânge a făcut înconjurul lumii și a oripilat comunitatea internațională arătând încă odată barbaria armatei lui Putin.
„În timpul atacului terorist rus de la Viniția din 14 iulie, o fetiță pe nume Lisa a murit în urma exploziei. Mama ei Irina a fost dusă la spital cu piciorul rupt”, au scris reprezentanții ministerului pe Twitter.
Femeia mergea cu fata sa la un centru de dezvoltare şi educaţie din oraşul aflat la patru ore de mers cu maşina spre vest de capitala Kiev.
În prima filmare, la ora 9:38, Liza a fost surprinsă cum îşi plimbă căruciorul în culorile roz şi negru. Este îmbrăcată în alb şi are o geacă de blugi albastră, iar în păr are o clamă albă în formă de fluture.
Într-o altă fotografie, Liza poate fi observată în centrul de educaţie, stând ghemuită lângă o masă şi privind imagini în timpul unei şedinţe de logopedie.
02.05.2026
20:20
490
Vreme mai caldă și mai senină duminică, 03.05.2026, în Republica Moldova
02.05.2026
17:44
581
21 de startupuri europene de AI care pot schimba jocul, dincolo de Lovable și Mistral
02.05.2026
17:29
546
Moldova și Japonia își consolidează parteneriatul digital printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
02.05.2026
16:29
566
Cod galben de îngheț, valabil în nopțile de 3–4 mai 2026
02.05.2026
15:30
680
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministrul japonez Hayashi despre cooperare bilaterală, securitate și transformare digitală
02.05.2026
10:23
625
Uber își transformă șoferii într-o uriașă rețea de senzori pentru industria mașinilor autonome
02.05.2026
09:44
703
Maia Sandu, la summitul CPE de la Erevan: discuții cheie despre aderarea la UE și securitatea Republicii Moldova
02.05.2026
08:47
667
Horoscopul zilei 02.05.2026
02.05.2026
02:37
821
Meta își întărește planurile pentru roboți umanoizi: achiziționează startupul ARI pentru a accelera dezvoltarea AI în lumea fizică
02.05.2026
01:41
803
Meta își accelerează planurile pentru roboți umanoizi: cumpără startup-ul Assured Robot Intelligence pentru a-și întări proiectele de inteligență artificială
01.05.2026
20:53
794
Vreme stabilă în Republica Moldova, sâmbătă, 02.05.2026
02.05.2026
20:20
486
Vreme mai caldă și mai senină duminică, 03.05.2026, în Republica Moldova
02.05.2026
17:44
576
21 de startupuri europene de AI care pot schimba jocul, dincolo de Lovable și Mistral
02.05.2026
17:29
543
Moldova și Japonia își consolidează parteneriatul digital printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
02.05.2026
16:29
559
Cod galben de îngheț, valabil în nopțile de 3–4 mai 2026
02.05.2026
15:30
676
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministrul japonez Hayashi despre cooperare bilaterală, securitate și transformare digitală
02.05.2026
10:23
621
Uber își transformă șoferii într-o uriașă rețea de senzori pentru industria mașinilor autonome
02.05.2026
09:44
700
Maia Sandu, la summitul CPE de la Erevan: discuții cheie despre aderarea la UE și securitatea Republicii Moldova
02.05.2026
08:47
662
Horoscopul zilei 02.05.2026
02.05.2026
02:37
816
Meta își întărește planurile pentru roboți umanoizi: achiziționează startupul ARI pentru a accelera dezvoltarea AI în lumea fizică
02.05.2026
01:41
801
Meta își accelerează planurile pentru roboți umanoizi: cumpără startup-ul Assured Robot Intelligence pentru a-și întări proiectele de inteligență artificială
01.05.2026
20:53
789
Vreme stabilă în Republica Moldova, sâmbătă, 02.05.2026
01.05.2026
19:44
839
Pentagonul se aliază cu Nvidia, Microsoft și AWS pentru a implementa inteligența artificială pe rețele militare ultrasecurizate
01.05.2026
09:44
1060
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
863
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
1093
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
1073
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
1115
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
1004
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
1020
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
1131
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
1000
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
1000
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
941
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
978
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
972
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
Vreme mai caldă și mai senină duminică, 03.05.2026, în Republica Moldova
21 de startupuri europene de AI care pot schimba jocul, dincolo de Lovable și Mistral
Moldova și Japonia își consolidează parteneriatul digital printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
Cod galben de îngheț, valabil în nopțile de 3–4 mai 2026
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














