Stiri

Rusia a trecut la represalii împotriva rudelor colaboratorilor lui Alexei Navalnîi

Actualitate 29.03.2021 18:52 Vizualizări1133
Rusia a trecut la represalii împotriva rudelor colaboratorilor lui Alexei Navalnîi Profimedia Images

Rusia a trecut la represalii împotriva rudelor colaboratorilor apropiați ai lui Alexei Navalnîi, încarcerat în prezent într-o colonie penitenciară situată la 100 de kilometri de Moscova. Unul dintre apropiații lui Navalnîi, Ivan Jdanov, a acuzat autoritățile ruse că i-au arestat tatăl, o tentativă prin care se încearcă practic să se pună presiune asupra sa informează Agerpres.

Ivan Jdanov, şeful Fondului de luptă împotriva corupţiei (FBK) întemeiat de Navalnîi, a declarat că tatăl său, pensionar, a fost arestat sâmbătă la Rostov-pe-Don (sudul Rusiei) pentru un presupus abuz în serviciu, după ce poliţia i-a percheziţionat vineri domiciliul şi l-a interogat până târziu noaptea.

„Urmărirea penală împotriva tatălui meu, care suferă de multe boli, reprezintă un nivel nou de josnicie şi de ticăloşie la care a coborât administraţia prezidenţială”, a spus Jdanov, care a adăugat că „acesta este cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla”.

Numeroşi colaboratori ai lui Navalnîi, printre care purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmîş şi fratele său se află în arest la domiciliu.

Autorităţile au declanşat represalii împotriva aliaţilor lui Navalnîi, cel mai proeminent critic și opoyzant al preşedintelui rus Vladimir Putin, arestat pe 17 ianuarie la revenirea în Rusia din Germania, unde timp de cinci luni primise îngrijiri după otrăvirea sa în august cu agent neurotoxic Noviciok.

Arestarea lui Navalnîi a declanșat în ianuarie proteste în masă în mai multe orașe din Federația Rusă.

Alexei Navalnîi a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru încălcarea controlului judiciar într-un dosar privind presupuse acte de delapidare datând din 2014, caz despre care atât el, cât şi opoziţia şi Occidentul susţin că a fost orchestrat de autorităţi.

Autoritățile ruse spun că aliaţii și colaboratorii apropiați ai lui Alexei Navalnîi i-au încurajat pe oameni să iasă în stradă la protestele din ianuarie, fapt ce a reprezentat un risc pentru sănătatea publică din cauza epidemiei de COVID-19.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 01.09.2026 01.09.2026 13:24 608 Horoscopul zilei 01.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri