DECLARAȚIE // România va produce mai multe gaze decât va putea consuma
1693
Ministrul Energiei de la București, Virgil Popescu, a declarat marţi că, odată cu începerea exploatărilor din Marea Neagră, România va produce practic mai multe gaze decât va putea consuma.
„Odată cu începerea exploatărilor din Marea Neagră, statul român, România va produce practic mai multe gaze decât va putea consuma. Avem timp până la sfârşitul anului 2026 - 2027 să ne pregătim în aşa fel încât să consumăm cât mai mult şi vom deveni şi un furnizor de securitate energetică regională", a susţinut Virgil Popescu, la dezbaterea în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor pe proiectul legii offshore, potrivit Agerpres.
El a menţionat că proiectul a fost iniţiat împreună cu liderii coaliţiei de guvernare.
„Este un proiect de lege care vrea să deblocheze investiţiile din Marea Neagră. Să nu uităm că legea care a fost aprobată în Parlament în anul 2018 practic a blocat investiţiile din Marea Neagră.
Acest proiect de lege vine să deblocheze, asigură stabilitate şi predictibilitate cadrului legislativ, elimină un prag de impozitare de sub 85 de lei în condiţiile în care probabil preţul de cost, din estimări, se apropie de această cifră şi nu este normal să impozităm ceea ce este preţ de cost şi asigură, pe de altă parte, un mecanism al statului roman ca, în caz de criză, să asigure cu prioritate aprovizionarea României şi, de asemenea, o verificare a contractelor bilaterale, tocmai pentru a preîntâmpina posibile probleme în aprovizionarea cu gaze naturale a României", a explicat Virgil Popescu.
25.09.2026
01:38
25.09.2026
01:37
25.09.2026
01:01
25.09.2026
00:33
25.09.2026
00:02
25.09.2026
00:00
24.09.2026
23:28
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
25.09.2026
01:38
25.09.2026
01:37
25.09.2026
01:01
25.09.2026
00:33
25.09.2026
00:02
25.09.2026
00:00
24.09.2026
23:28
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
24.09.2026
20:36
24.09.2026
20:31
24.09.2026
20:00
24.09.2026
19:47
24.09.2026
19:12
24.09.2026
18:49
24.09.2026
18:42
24.09.2026
18:17
24.09.2026
18:10
24.09.2026
17:38
24.09.2026
17:33
24.09.2026
17:31
24.09.2026
17:20
24.09.2026
17:20
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
















