România are nevoie urgentă de cel puțin 1.473 de medici de familie. Dr. Alexandra Stănescu: „Nu putem cere prevenție fără timp clinic și finanțare”
609
Dr. Alexandra Stănescu a tras un semnal de alarmă cu privire la deficitul de medici de familie din România, în cadrul unei dezbateri organizate la Palatul Cotroceni.
Dr. Alexandra Stănescu a participat la dezbaterea „Prioritate Națională pentru Prevenție - Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar”, găzduită de Administrația Prezidențială la Palatul Cotroceni. În cadrul evenimentului, aceasta a vorbit despre rolul esențial al prevenției în sistemul sanitar și a subliniat că măsurile preventive trebuie să înceapă în familie, la școală și în comunitate, nu doar în spitale.
Medicul a atras atenția și asupra deficitului de medici de familie din mediul rural, precum și asupra nivelului scăzut de participare a populației la serviciile medicale preventive. Ea a evidențiat faptul că numeroși români ajung la medic abia după apariția bolii sau atunci când situația se transformă într-o urgență medicală.
„Un sistem sanitar devine vizibil atunci când tratează boala, dar devine cu adevărat puternic atunci când reușește să facă prevenție, iar prevenția nu începe la ușa spitalului, începe în familie, în școală, în comunitate, în cabinetul medicului de familie.
Un sistem sanitar în care prevenția trebuie privită într-un context în care harta deficitului rural arată că avem 1.055 de localități din România care înregistrează deficit de medici de familie.
Sistemul sanitar are nevoie urgentă de încă cel puțin 1.473 de medici de familie.
În ceea ce privește prevenția privită la nivel european, vă pot da un exemplu: 9% dintre femeile din România cu vârste între 50 și 69 de ani efectuează o mamografie preventivă, în timp ce media europeană ajunge la un procent de peste 70-80%.
Avem aproximativ 12% dintre români care declară că nu au beneficiat niciodată în viață de servicii medicale preventive, marea majoritate prezentându-se la medic doar după ce boala s-a instalat sau, și mai rău, atunci când aceasta devine o urgență medicală”, a spus dr. Alexandra Stănescu.
Dr. Alexandra Stănescu a subliniat importanța medicinei de familie pentru construirea unui sistem de sănătate rezilient. Potrivit acesteia, prevenția are nevoie de finanțare, timp clinic, date, personal și competențe pentru a putea fi aplicată eficient.
Medicul a explicat că statele care dispun de sisteme puternice de asistență medicală primară au investit constant în prevenție și au oferit medicinei de familie un rol important în procesul de luare a deciziilor.
„Am inițiat și am construit această întâlnire într-o convingere fermă: România nu poate avea un sistem de sănătate rezilient dacă medicina de familie rămâne la marginea deciziilor. Nu putem cere prevenție fără timp clinic, fără finanțare, fără date, fără o echipă, fără competențe și fără respect instituțional.
Sunt medic de familie, sunt profesor universitar, duc mai departe noile generații de medici de familie care vor fi generațiile ce ne vor consulta copiii noștri, familia noastră.
Ca membră a boardului executiv WONCA Europe și coordonator științific al acestui proiect, văd această realitate din perspective diferite. Țările care au o asistență primară puternică au ajuns acolo nu din întâmplare, ci au ales continuitatea, au finanțat prevenția, au acordat medicinei de familie un loc real la masa decizională.
Nu am construit această reuniune pentru încă o fotografie de grup și nici pentru a repeta discuții care au mai fost poate până acum. Am construit-o pentru că instituțiile care pot schimba lucruri în țara asta să facă echipa alături de noi. De aceea, voi modera această dezbatere cu respect și orientare către rezultat”, a spus dr. Alexandra Stănescu la dezbaterea „Prioritate Națională pentru Prevenție - Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar”.
20.10.2026
00:02
20.10.2026
00:02
19.10.2026
23:57
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
20.10.2026
00:02
20.10.2026
00:02
19.10.2026
23:57
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:58
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
















