VIDEO // România a livrat 17 tone de AJUTOARE umanitare pentru refugiații din Ucraina aflați pe teritoriul R. Moldova. Ambasadorul Daniel Ioniță: Nu ne-am dorit această criză, dar trebuie s-o depășim împreună și să dăm dovadă de umanitate
1668
România a livrat astăzi la Chișinău primul transport cu ajutoare umanitare destinate refugiaților ucraineni aflați pe teritoriul R. Moldova.
Secretarul de stat de la Departamentul pentru Relația cu R. Moldova din Guvernul României, Adrian Dupu, a însoțit lotul de ajutor umanitar și a anunțat că este vorba despre 17 tone de produse alimentare, îmbrăcăminte, scutece, lapte praf etc., care vor fi distribuite centrelor în care sunt cazate persoanele care au fugit din calea războiului.
Oficialul de la București a apreciat mobilizarea cetățenilor R. Moldova care au dat „din puținul lor” pentru a ajuta refugiații ucraineni, dar a subliniat că România, care ne-a fost alături în criza pandemică și cea energetică, „nu putea fi indiferentă” în această situație.
„Astăzi am venit la Chișinău cu primul transport de ajutoare oferite de România, pentru că, la fel ca România, și R. Moldova se confruntă cu un val uriaș de refugiați. Este o criză pe care nu am așteptat-o nici noi, nici R. Moldova, nici întreaga lume”, a punctat Dupu, adăugând că astfel de ajutoare vor continua să treacă Prutul.
Lotul de ajutor umanitar care a ajuns astăzi la Chișinău a fost strâns la inițiativa primarului comunei Filipeștii de Pădure din județul Prahova, Ciprian Morărescu.
Primarul a declarat la Chișinău că este a treia oară în ultimul an când vine în R. Moldova cu ajutoare și și-a exprimat dorința „să facem parte împreună din marea familie europeană”.
Prezent la evenimentul de recepționare a lotului de ajutor umanitar, Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, a declarat că „nu ne-am dorit această criză”, dar „trebuie s-o depășim împreună” și „să dăm dovadă de umanitate”.
Diplomatul român a amintit că România condamnă, alături de statele UE și NATO, agresiunea militară a Federației Ruse din Ucraina.
Știrea inițială:
Un transport cu ajutoare umanitare din partea României pentru refugiații din Ucraina, ajunge joi, 3 martie, la ora.13.30, la sediul Industrial Park „Tracom”, pe str. Columna 170 din Chişinău.
Acestea vor fi distribuite unor centre de refugiați de pe teritoriul R. Moldova.
Transportul este însoțit de o delegație din România, condusă de secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova, Adrian Dupu, și de primarul comunei Filipeștii de Pădure din județul Prahova, Ciprian Morărescu, coordonatorul strângerii de ajutoare.
La predarea donațiilor vor fi prezenți Ambasadorul României la Chișinău, E.S. Daniel Ioniță, și Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, E.S. Marko Șevchenko.
01.08.2026
19:40
01.08.2026
19:37
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
01.08.2026
16:48
01.08.2026
16:18
01.08.2026
15:54
01.08.2026
15:49
01.08.2026
15:24
01.08.2026
15:00
01.08.2026
20:17
01.08.2026
19:40
01.08.2026
19:37
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
01.08.2026
16:48
01.08.2026
16:18
01.08.2026
15:54
01.08.2026
15:49
01.08.2026
15:24
01.08.2026
15:00
01.08.2026
14:29
01.08.2026
14:28
01.08.2026
14:27
01.08.2026
14:18
01.08.2026
14:17
01.08.2026
14:16
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:09
01.08.2026
14:04
01.08.2026
13:37
01.08.2026
13:06
01.08.2026
12:45
01.08.2026
11:05
Peter Magyar taie consumul marilor companii pentru a salva sistemul energetic al Ungariei din criza provocată de oprirea centralei Paks
Criza din Ceuta inflamează Europa: 22 de lideri UE, inclusiv Nicuşor Dan, cer sancţionarea Spaniei şi ameninţă cu suspendarea din Schengen din cauza politicilor lui Pedro Sánchez privind migraţia
De ce a rămas Kievul aproape fără apărare: Ucraina nu a putut doborî decât o singură rachetă balistică rusă din 27, din cauza epuizării muniției Patriot
SUA își avertizează cetățenii din Orientul Mijlociu: fiți pregătiți să părăsiți regiunea în cazul escaladării conflictului
















