România a ÎNCETAT contractul istoric cu „Gazprom” înainte de expirare
2144
Contractul istoric pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terțe țări, încheiat cu Gazprom Export LLC (GPE) și valabil până la data de 31 decembrie 2023, a încetat prin acordul părților înainte de expirare, a anunțat „Transgaz” luni, într-un comunicat de presă, citat de digi24.ro. Potrivit anunțului, compania română nu va suferi pierderi financiare.
Compania română „Transgaz” a precizat într-un raport către Bursa de Valori București că decizia a fost luată în scopul aplicării reglementărilor europene pe conductele de transport gaze naturale T2 și T3 și al încheierii cu operatorii de transport adiacenți a acordurilor de interconectare aferente punctelor de intrare sau ieșire ale acestor conducte.
„Negocierile intense purtate între Comisia Europeană (DG-ENER), SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC s-au materializat într-un Acord de încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA și GPE încheiat pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terțe țări”, se arată în comunicat.
Compania română precizează că „acest Acord este de o importanță deosebită, întrucât pe de o parte creează premisele pentru aplicarea cadrului normativ european pentru rezervarea de capacitate de transport gaze naturale prin conductele de tranzit T2 și T3 și în același timp asigură protejarea intereselor financiare ale Transgaz care decurgeau din contractul istoric de transport gaze naturale prin conducta de tranzit T3”.
„Acordul de Încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC creează cadrul necesar pentru încheierea Acordurilor de Interconectare pentru Punctele de Interconectare Isaccea 2,3 și Negru Vodă/Kardam 2,3, asigurarea accesului liber al terților la rezervarea de capacitate pe conductele de tranzit T2 și T3 asigură încasarea sumelor rămase de achitat din contractul istoric și creează premisele creșterii gradului de utilizare a infrastructurii de transport al gazelor naturale din România”, mai arată sursa citată.
03.08.2026
00:52
03.08.2026
00:33
03.08.2026
00:09
02.08.2026
23:37
02.08.2026
21:46
02.08.2026
19:18
02.08.2026
19:15
02.08.2026
19:14
02.08.2026
18:15
02.08.2026
17:13
03.08.2026
00:52
03.08.2026
00:33
03.08.2026
00:09
02.08.2026
23:37
02.08.2026
21:46
02.08.2026
19:18
02.08.2026
19:15
02.08.2026
19:14
02.08.2026
18:15
02.08.2026
17:13
02.08.2026
16:56
02.08.2026
15:38
02.08.2026
14:40
02.08.2026
14:36
02.08.2026
14:12
02.08.2026
13:34
02.08.2026
13:15
02.08.2026
13:11
02.08.2026
11:12
02.08.2026
11:05
02.08.2026
10:57
02.08.2026
10:09
02.08.2026
09:36
02.08.2026
08:44
02.08.2026
08:22
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
















