Stiri

România a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în ultimul trimestru al anului trecut

Actualitate 09.03.2021 14:57 Vizualizări1991
România a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în ultimul trimestru al anului trecut

Economia României a crescut cu 4,8% în trimestrul patru al anului trecut, în comparație cu trimestrul al treilea, fiind vorba de cea mai mare creștere a PIB înregistrată de un stat membru al Uniunii Europene în trimestrul patru față de cel precedent, conform datelor publicate de Eurostat, marți.

Economia României performează și prin comparație cu economia zonei euro, care suferă o scădere de 0,7%, în timp ce economia Uniunii Europene în ansamblu cunoaște un declin de 0,5% în trimestrul patru față de trimestrul trei. Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Irlanda (minus 5,1%), Austria (minus 2,7%), Italia (minus 1,9%) şi Franţa (minus 1,4%). La polul opus, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în România (4,8%), Malta (3,8%), Croaţia şi Grecia (ambele 2,7%), conform datelor Eurostat citate de Agerpres.

Pe ansamblul anului 2020, produsul intern brut al zonei euro a înregistrat o contracţie de 6,6%, faţă de un declin de 6,8% cât se anunțase iniţial. De asemenea, în cazul Uniunii Europene, cifrele privind evoluţia PIB-ului au fost revizuite până la un declin de 6,2%, faţă de unul de 6,4% prognozat iniţial.

Datele Eurostat arată că, în pofida unor evoluţii peste aşteptări la finalul anului, graţie performanţelor industriei germane, performanţele economice ale Europei pe ansamblul anului 2020 sunt mai slabe decât cele ale rivalilor. Anul trecut, Produsul intern brut al SUA a scăzut cu 3,5%, în Rusia a scăzut cu 3,1% în timp ce economia chineză a înregistrat un avans de 2,3%.

Anterior, Institutul Naţional de Statistică a revizuit în scădere la 4,8% datele privind creşterea produsului intern brut în ultimul trimestru al anului trecut, fără a afecta, însă, estimarea pentru întregul an, potrivit căreia economia României s-a contractat cu 3,9% în termeni reali. Cifrele publicate de INS în 16 februarie 2021 indicau un avans al PIB de 5,3% în trimestrul 4 din 2020 comparativ cu trimestrul precedent.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 02.08.2026 02.08.2026 13:15 714 Horoscopul zilei 02.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.49 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri