Stiri

Revolta mercenarilor Wagner în Rusia: Prigojin spune că se află la cartierul general al armatei din Rostov şi controlează site-urile militare

Actualitate 24.06.2023 09:21 Vizualizări1611
Revolta mercenarilor Wagner în Rusia: Prigojin spune că se află la cartierul general al armatei din Rostov şi controlează site-urile militare

Liderul grupării paramilitare Wagner a afirmat că se afla sâmbătă dimineaţa în cartierul general al armatei ruse din oraşul Rostov, un centru-cheie pentru asaltul Rusiei asupra Ucrainei, şi că a preluat controlul asupra unor situri militare, inclusiv asupra unui aerodrom, transmit AFP și Agerpres.

,,Suntem în cartierul general, este 07:30 dimineaţa'' (04:30 GMT), a declarat Evgheni Prigojin într-o înregistrare video postată pe Telegram. ,,Siturile militare din Rostov sunt sub control, inclusiv aerodromul'', a adăugat el, în timp ce bărbaţi în uniformă mergeau în spatele său.

El a dat asigurări că avioanele militare angajate în ofensiva din Ucraina ,,pleacă normal" de pe aerodrom pentru a îndeplini "sarcini de luptă", afirmând că "nu există nicio problemă".

,,Principalul punct de comandă funcţionează normal", a adăugat Prigojin, dând asigurări că ,,niciun ofiţer" desfăşurat acolo nu a fost suspendat din funcţie.

,,Un mare număr de teritorii" cucerite în Ucraina ,,sunt pierdute" şi ,,mulţi soldaţi sunt ucişi", a afirmat el, acuzând încă o dată armata rusă că nu spune adevărul privind situaţia de pe front.

Armata pierde ,,până la 1.000 de oameni pe zi", printre care morţi, răniţi, dispăruţi sau cei care refuză să lupte, a mai spus el.

Prigojin a mai cerut în înregistrarea video ca ministrul Apărării Serghei Şoigu şi şeful statului major Valeri Gherasimov să vină la el, în oraşul Rostov-pe-Don.

Într-o altă înregistrare video, postată de canalul de Telegram pro-Wagner ,,Razgruzka Wagnera", el poate fi văzut stând între doi generali de rang înalt, dintre care unul este lt. gen. Vladimir Alekseev, care anterior a apărut şi el o înregistrare video în care îi cerea lui Prigojin să-şi reconsidere tentativa declarată de a-i înlătura pe liderii armatei.

,,Am ajuns aici, vrem să-i vedem pe şeful statului major şi pe Şoigu. Dacă nu vin, vom bloca oraşul Rostov-pe-Don şi vom pleca spre Moscova", a afirmat Evgheni Prigojin.

Evgheni Prigojin, liderul grupului paramilitar Wagner, a afirmat sâmbătă că a intrat în Rusia cu trupele sale cu scopul de a răsturna conducerea militară, spunând că este ,,gata să moară" împreună cu cei 25.000 de oameni ai săi pentru a ,,elibera poporul rus".

Procuratura generală rusă a anunţat deschiderea unei anchete pentru ,,răzvrătire armată" împotriva lui Prigojin, care s-a revoltat după ce a acuzat armata că i-a bombardat oamenii. Autorităţile au înăsprit măsurile de securitate la Moscova şi în alte câteva regiuni din Rusia.

Această turnură dramatică a evenimentelor, cu multe detalii neclare, pare a fi cea mai mare criză internă cu care se confruntă preşedintele Vladimir Putin de când în februarie anul trecut a ordonat o invazie la scară largă a Ucrainei, numind-o ,,operaţiune militară specială", comentează Reuters.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.25 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri