Republica Moldova inaugurează prima fabrică eco pentru procesarea subproduselor animaliere nealimentare până la sfârșitul anului
1638
14 iulie 2025, Chișinău - A fost finalizată construcția primei clădiri a fabricii de procesare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman. În prezent, se desfășoară lucrările pentru racordarea la rețelele electrice. În paralel, se continuă construcția celei de-a doua clădiri.
Fabrica, care este amplasată în extravilanul orașului Criuleni, va avea un rol crucial în transformarea resturilor din sectorul zootehnic într-o resursă industrială. Astfel, se vor elimina practicile poluante, contribuind la protejarea mediului și a sănătății publice. Unitatea va fi echipată cu tehnologii moderne de protecție a mediului, incluzând sisteme de presiune negativă, biofiltre pentru purificarea aerului și o stație de epurare a apelor reziduale.
Procesarea subproduselor se va realiza prin metoda sterilizării sub presiune, într-un sistem închis, garantând siguranța sanitară. Aceste subproduse vor fi transformate în făină proteică și grăsimi utilizabile în industrii non-alimentare.
Proiectul prevede, totodată, achiziționarea de autospeciale destinate colectării și transportului subproduselor de la ferme și abatoare.
Amintim că această investiție este parte a proiectelor „Agricultura Competitivă” (MAC-P) și „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură” (AGGRI), implementate de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul Băncii Mondiale.
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
23.10.2026
16:06
23.10.2026
16:03
23.10.2026
15:54
23.10.2026
15:28
23.10.2026
14:26
23.10.2026
14:23
23.10.2026
13:05
23.10.2026
12:57
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina















