Renato Usatîi cere oficial renunțarea la cetățenia rusă și așteaptă un răspuns din partea autorităților ruse
1476
Deputatul Renato Usatîi recunoaște că a fost ales în funcția de vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru securitate națională și apărare, chiar și in conditiile in care încă deține cetățenia Federației Ruse. El a declarat că a depus actele pentru renunțarea la cetățenia rusă, dar dosarul său nu a fost încă examinat de către autoritățile din Rusia, transmite IPN.
„Vă rog să vă adresați în scris autorităților Federației Ruse ca să-i rugați, poate mă veți ajuta, ca să urgenteze solicitarea mea. De câțiva ani am depus actele, și eu, și părinții mei, pentru a ne dezice de cetățenia rusă. Actele le-am depus prin avocații care mă reprezintă. Mă învinuiți acum pe mine pentru faptul că Rusia nu-mi examinează refuzul cetățeniei?”, a spus Renato Usatîi în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
Usatîi a subliniat că, din perspectiva lui, demnitarii de stat nu ar trebui să aibă societatea altor țări. „Din punctul meu de vedere, niciun cetățean al Republicii Moldova ce deține cetățenia unui alt stat, nu mă refer doar la Federația Rusă, nu trebuie să fie nici președinte de țară, nici președinte al Parlamentului, nici ministru și nici deputat. Cetățenii de rând pot avea chiar și zece cetățenii”, a comentat Renato Usatîi.
Renato Usatîi a menționat că procesul de renunțare la cetățenia rusă este de mai mulți ani în așteptare, fără niciun răspuns din partea autorităților ruse.
23.08.2026
13:15
21.08.2026
17:53
21.08.2026
16:29
21.08.2026
12:20
21.08.2026
11:13
21.08.2026
10:40
20.08.2026
15:44
20.08.2026
13:00
20.08.2026
12:08
19.08.2026
17:37
23.08.2026
13:15
23.08.2026
13:01
23.08.2026
13:00
23.08.2026
12:38
23.08.2026
12:19
23.08.2026
11:29
23.08.2026
11:09
23.08.2026
09:29
23.08.2026
08:42
23.08.2026
08:23
23.08.2026
06:12
23.08.2026
05:27
23.08.2026
03:20
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
22.08.2026
16:23
22.08.2026
15:50
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
ANALIZĂ // Avocatul Kremlinului s-a inflamat: De ce tace Țîrdea la rachetele rusești, dar sare ca ars după dezvăluirile din The New York Times: „Ordinea de zi i-a fost impusă de curatorii de la Moscova”


















