12:48:37 23.04.2024
Stiri

Reacțiile liderilor europeni după ce Ucraina și Republica Moldova au primit statutul de țări-candidate pentru aderarea la UE

Actualitate 24.06.2022 08:28 Vizualizări1181 Autor: Ziarul National
Reacțiile liderilor europeni după ce Ucraina și Republica Moldova au primit statutul de țări-candidate pentru aderarea la UE Profimedia


Mai mulţi lideri europeni au felicitat joi Ucraina şi Republica Moldova pentru desemnarea lor oficială drept ţări-candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Şefii de stat şi de guvern ai UE au acordat joi Ucrainei şi R. Moldova statutul de ţări-candidate la aderarea după ce săptămâna trecută Comisia Europeană a făcut o recomandare în acest sens. În cazul Georgiei, Consiliul European a decis să îi recunoască perspectiva europeană, dar nu i-a acordat statutul de candidat.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat convinsă că cele două ţări vor acţiona cât mai rapid posibil pentru a pune în practică reformele necesare, transmite Reuters.

„Nu poate exista un semn mai bun de speranţă pentru cetăţenii Ucrainei, R. Moldova şi Georgiei în aceste vremuri tulburi”, a declarat von de Leyen în marja summitului UE de la Bruxelles, adăugând că aceste ţări mai au teme de făcut.

„Sunt profund convinsă că decizia pe care am luat-o astăzi ne întăreşte pe toţi. Întăreşte Ucraina, R.Moldova şi Georgia în faţa agresiunii ruse”, a spus ea.„Întăreşte Uniunea Europeană pentru că arată încă o dată lumii că UE este unită şi puternică în faţa ameninţărilor externe”.

La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat că statutul de candidat acordat Ucrainei şi R. Moldova este un „semnal foarte puternic faţă de Rusia”, transmite AFP.

Emmanuel Macron, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a salutat „un gest politic” al „unei Europe puternice şi unite” în timpul unei conferinţe de presă la Bruxelles. „Am făcut paşi uriaşi”, a spus preşedintele francez.

„Toate acestea le datorăm poporului ucrainean care luptă pentru a ne apăra valorile, suveranitatea şi integritatea lor teritorială, le datorăm şi R. Moldova, având în vedere situaţia sa politică, destabilizările prin care trece şi generozitatea de care a ştiut să dea dovadă”, a continuat Emmanuel Macron.„Procesul care începe va fi unul exigent”, a avertizat însă şeful statului francez.

„De 27 de ori da!”, a scris pe Twitter cancelarul german Olaf Scholz referindu-se la sprijinul unanim din partea tuturor ţărilor membre ale UE.„Iată o bună cooperare în familia europeană!” a adăugat Scholz, conform dpa.

Prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, a calificat această decizie drept o nouă pagină de istorie. „Acest lucru confirmă poziţia care se cuvine Ucrainei în Europa. Ei luptă pentru libertăţile şi valorile pe care se întemeiază UE”, a adăugat Kallas.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a declarat joi seara că prin acordarea statutului de candidat pentru Ucraina și Republica Moldova s-a schimbat paradigma lărgirii UE, iar politica de extindere a primit un nou implus, calificând decizia liderilor UE drept „un mare pas” și un demers istoric.

„Cred că Ucraina, Moldova și Georgia au primit un nou implus și sunt convins că toți se vor pune pe treabă, pentru a pune în practică reformele și proiectele care sunt încă necesare pentru a face următorul pas. Îi felicit. Îmi doresc ca acest drum să fie rapid, bun, încununat de succes”, a spus președintele în declarațiile de presă susținute la încheierea reuniunii liderilor UE.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md