Stiri

Reacția Kremlinului în cazul presupuşilor mercenari ruşi arestaţi la Minsk: „Rusia şi Belarus sunt partenerii cei mai apropiaţi”

Actualitate 30.07.2020 17:01 Vizualizări1461
Reacția Kremlinului în cazul presupuşilor mercenari ruşi arestaţi la Minsk: „Rusia şi Belarus sunt partenerii cei mai apropiaţi”

Rusia dezminte că ar încerca să destabilizeze Belarus, după arestarea în această ţară a 33 de bărbați suspectaţi că ar fi mercenari ruși, trimiși să destabilizeze țara înaintea alegerilor prezidenţiale din 9 august, scrie Agerpres, care preia AFP.

„Există insinuări potrivit cărora unele organizaţii trimit oameni pentru a destabiliza situaţia în Belarus, este evident că acesta nu poate fi cazul, Rusia şi Belarus sunt aliaţi, partenerii cei mai apropiaţi”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Potrivit acestuia, Minskul nu a transmis nicio informaţie referitoare la "activităţi ilegale care ar putea fi cauza arestării acestora".

Belarus a anunţat miercuri arestarea în apropiere de Minsk a 32 de "combatanţi" din grupul paramilitar rus "Wagner", considerat ca fiind apropiat Kremlinului, şi a unei a 33-a persoane în altă parte în ţară.

Grupul a sosit la Minsk în noaptea de 24/25 iulie și s-a oprit la un hotel în capitala Belarusului. Pe 27 iulie, grupul s-a mutat la un sanatoriu în regiunea Minsk.

Fiecare luptător purta cu el un bagaj mic de mână. De asemenea, grupul avea și trei bagaje masive, pe care câțiva dintre ei le încărcau într-o mașină.

Peskov a confirmat că toţi sunt ruşi şi că alţi 200 sunt căutaţi de autorităţile belaruse.

Potrivit Minskului, aceşti bărbaţi sunt "suspectaţi de pregătirea unor acte de terorism" cu câteva zile înaintea unor alegeri prezidenţiale dificile pentru autoritarul preşedinte Aleksandr Lukaşenko.

Aliate istoric, Moscova şi Minsk întreţin relaţii tensionate de la sfârşitul anului 2019, şeful statului belarus acuzând Rusia că doreşte să-i reducă ţara la statutul de vasal şi să se amestece în scrutinul din 9 august în favoarea adversarilor săi.

Belarus şi Ucraina au convenit să-şi întărească verificările la graniţă după incidentul de la începutul săptămânii.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.31 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri