Război reluat în estul Ucrainei: Un soldat ucrainean mort și trei răniți: „Ne pregătim să respingem o INVAZIE la scară largă”
1808
Un soldat ucrainean a murit, iar alți trei au fost răniți duminică, după ce în estul Ucrainei au fost reluate bombardamentele.
Pe 12 septembrie au fost înregistrate 10 încălcări ale documentului ce prevede încetarea focului în zona operațiunii Forțelor Comune, transmite Ukrinform.
Aceeași sursă scrie că formațiunile armate ale Federației Ruse au utilizat lansatoare de grenade antitanc, arme de calibru mic, un sistem antirachetă, mitraliere de calibru mare.
„Lângă Prichepilovka, invadatorii ruși au tras de două ori asupra pozițiilor Forțelor Armate din Ucraina din 120 de mortare de calibru interzise de acordurile de la Minsk”, scrie agenția de presă din Ucraina.
Astăzi, începând cu ora 7.00, a fost înregistrată din nou o încălcare a acordului care prevede încetarea focului în estul Ucrainei.
Partea ucraineană a notificat reprezentanții Misiunii OSCE cu privire la toate încălcările admise de către forțele de ocupație ruse.
Menționăm că alți doi soldaţi ucraineni au fost ucişi şi alţi zece răniţi sâmbătă, pe linia frontului cu separatiştii proruşi în estul ţării.
Generalul-maior Valery Zaluzhny, șeful Statului Major al Apărării din Ucraina, a declarat că ţara sa se pregăteşte pentru o invazie la scară largă din partea Rusiei.
„Ne pregătim permanent să respingem diverse ameninţări, inclusiv ameninţările cu invazia la scară largă”, a scris oficialul ucrainean pe o reţea de socializare.
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















