Răspunsul FERM al Ucrainei pentru Putin, care nu vrea să oprească vărsările de SÂNGE: „Ucraina NU se va preda, ne vom apăra țara și poporul. Noi dorim ca războiul să ia sfârşit, iar Ucraina să fie eliberată de OCUPANȚI”
2019
kyivindependent.com Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba s-a declarat dezamăgit de lipsa unui unui progres în urma discuţiilor de joi cu omologul său rus Serghei Lavrov în Antalya, Turcia. Kuleba a spus că nu s-a putut conveni o încetare a focului în Ucraina și nici siguranța coridoarelor umanitare.
„Am evocat o încetare a focului, dar nu s-a realizat niciun progres în acest sens”, a declarat Dmitro Kuleba în faţa presei, la finalul discuțiilor cu Serghei Lavrov. „Ucraina nu se va preda. Suntem deschişi diplomaţiei, dar, dacă aceasta nu funcţionează, ne vom apăra ţara şi poporul”, a subliniat el.
„Noi doream să obţinem o încetare a focului de 24 de ore. Lavrov a spus că Moscova dorea să vorbească despre coridoare umanitare”, a spus Kuleba, precizând că dorea un coridor pentru evacuarea civililor din Mariupol, oraş vizat de intense bombardamente, dintre care unul a lovit un spital de copii.
„Am venit aici în primul rând din raţiuni umanitare, pentru evacuarea civililor. Dar Lavrov nu a vrut să promită nimic în această privinţă”, a adăugat ministrul ucrainean.
Kuleba încă speră că se va ajunge la încetarea focului. „Sunt hotărât să continui pentru că noi dorim ca războiul să ia sfârşit şi ca ţara noastră să fie eliberată de ocupanţi”.
Întâlnirea din Antalia, desfăşurată timp de o oră şi 40 minute, în prezenţa şefului diplomaţiei ţării gazdă, Mevlüt Cavusoglu, a fost prima la nivelul miniştrilor de externe de la Moscova şi Kiev de când Rusia a declanşat invazia în Ucraina, la 24 februarie, în urmă cu exact două săptămâni.
30.08.2026
09:37
30.08.2026
09:36
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
29.08.2026
20:19
29.08.2026
19:26
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















