R. Moldova, ochită „platonic” la Paris, iar MITA moldovenească ajunge în Austria
1430
CALCULE // Suma pierdută de R. Moldova la arbitrajul de la Paris în cazul „Energoalians” este egală cu cea alocată în 2013 pentru întregul sistem judecătoresc din R. Moldova și ar fi suficientă pentru majorarea cu aproape 10% a tuturor pensiilor mai mici de 1 300 de lei
Detalii despre toată această afacere, precum și despre cei care ar urma să se îmbogățească de pe urma acestui caz dubios, citiți în ediția print a Ziarului NAȚIONAL din 13 decembrie pe care o găsiți la chioșcuri.
Tot în ediția de astăzi pornim o Campanie de Crăciun pentru a ajuta o familie nevoiașă din satul Fântânița, raionul Drochia, pe la care Moș Crăciun nu a trecut niciodată. Cei trei băieței care cresc cu mama grav bolnavă și cu bunica sleită de puteri, mănâncă mazăre în fiecare zi, nu au ce îmbrăca și au văzut portocale numai la televizorul de la vecini, fiindcă nu au unul în casa lor sărăcăcioasă. Iar de la Moș Crăciun nu-și doresc decât… o văcuță pe care să o pască și care să le dea lapte.
În pofida lipsurilor, copiii sunt de o cumsecădenie rar întâlnită, fiecare are îngerașul său la care se roagă pentru sănătatea mamei lor.
Copiii sunt educați și muncitori, niciodată nu ies din cuvântul mamei și al bunicii. Fiecare știe poezii și rugăciuni. Sășuca s-a repezit să ne sărute mâna, după ce l-am servit cu dulciuri. Nu putea să înțeleagă de ce nu i-am permis. „Mulțumesc, mulțumesc, sunt așa de fericit! Eu am văzut numai la televizor portocale”, zâmbea încântat micuțul.
Întreaga poveste emoționantă a celor trei frați de la Fântânița o găsiți în Ziarul NAȚIONAL.
10.06.2016
07:48
03.06.2016
07:47
27.05.2016
07:46
20.05.2016
07:46
13.05.2016
07:47
06.05.2016
07:46
29.04.2016
07:46
22.04.2016
07:47
15.04.2016
07:32
08.04.2016
07:48
01.04.2016
07:31
25.03.2016
07:47
23.09.2026
05:37
23.09.2026
05:10
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
















