VIDEO // R. Moldova NU are nicio șansă să fie parte a lumii libere fără SPRIJINUL României. Maia Sandu, despre SCUTUL R. Moldova: „Fără ajutorul României, nu ne-am fi descurcat. Avem două ministere de Externe, unul la Chișinău și altul la București”
3194
Președinta Maia Sandu recunoaște că, dacă ajutorul României ar fi oprit, atunci R. Moldova ar înceta să mai fie parte a lumii libere. Totodată, șefa statului menționează că R. Moldova a supraviețuit crizelor din ultima perioadă grație suportului multidimensional al Bucureștiului.
„Sprijinul României este multidimensional. Nu știu dacă este vreun domeniu în care România nu ne sprijină. Și cu resurse pentru dezvoltare. De fiecare dată când avem o criză energetică România vine cu ajutor indiferent dacă vorbim despre electricitate, gaze sau păcură sau altceva. România ne ajută cu sprijin bugetar. România ne ajută atunci când avem criză în sistemul medical. Toate crizele prin care am trecut am reușit să le trecem doar datorită sprijinului României. Vorbesc foarte serios. Altfel nu cred că ne-am fi descurcat”, a declarat Maia Sandu, în cadrul unui interviu pentru RFI România
Președinta a apreciat implicarea personală a omologului Klaus Iohannis în depășirea crizelor din ultima perioadă, inclusiv obținerea statutului de țară-candidată la aderare.
„Asta se datorează implicării Guvernului României. Integrarea europeană și obținerea statutului de țară-candidată. Așa cum spune domnul ministru Nicu Popescu, noi ne simțim că avem două ministere de Externe - ministerul de Externe de la Chișinău și ministerul de Externe de al București. Interesele R. Moldova sunt promovate cu aceeași intensitate de către București, așa cum sunt promovate de către Chișinău, de către noi”.
Maia Sandu a fost întrebată ce ar însemna pentru R. Moldova o stopare a sprijinului României, așa cum a cerut un lider de partid parlamentar de la București (George Simion, AUR n.r.). „Nu mi-am imaginat și nu vreau să-mi imaginez un asemenea scenariu. Avem o relație excelentă. Nu cred că vreodată am avut o relație mai bună între Chișinău și București. Cred că putem să consolidăm și să construim pe această relație. Nu văd cum ne-am descurca fără sprijinul Bucureștiului în această perioadă complicată. Fără sprijinul României, ar însemna să devenim și mai vulnerabili și să ne pierdem șansa de a rămâne parte a lumii libere”, a punctat Maia Sandu.
În cadrul aceluiași interviu, șefa statului a menționat că Bucureștiul și Chișinăul trebuie să lupte împreună împotriva dezinformării.
„În primul rând, cea mai mare parte a propagandei și a dezinformării se face, totuși, în limba rusă. În R. Moldova avem mulți cetățeni care cunosc limba rusă. Pe această cale se întâmplă lucrurile. Spre exemplu, dacă vorbim despre Autonomia Găgăuză. Acolo foarte puțini oameni vorbesc limba română. Ei nu au, în general, posibilitatea să se informeze din sursele R. Moldova. Atunci, ei sunt expuși doar la această informați care vine din Federația Rusă și nu cunosc alte realități, nu au alte izvoare. Este adevărat că propaganda rusă merge dincolo de cea pe care o transmite de la Moscova în limba rusă și că au investit și în propagandă în limba română.
Noi încercăm să luptăm. Am modificat cadrul legal pentru a pune anumite obstacole în calea propagandei și dezinformării. Încercăm să consolidăm capacitățile instituțiilor care trebuie să prevină și să combată dezinformarea. Dar e nevoie de un efort comun al Chișinăului și al Bucureștiului, pentru că noi de unii singuri nu ne descurcăm. Așa cum lucrăm pe mai multe dimensiuni împreună, așa și aici trebuie să lucrăm împreună”, a conchis Maia Sandu.
02.02.2026
12:06
3805
Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
22.01.2026
14:40
2512
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
25.09.2025
11:11
3147
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
09.09.2025
13:32
1500
VIDEO // Maia Sandu, ovaționată în PE după un discurs EMOȚIONANT: „Drumul nostru european nu este doar despre valori - este despre SUPRAVIEȚUIRE. Kremlinul vrea să captureze R. Moldova prin intermediul urnelor de vot”
01.08.2025
10:57
2285
Dodon a început campania de LUSTRUIRE a imaginii lui Plahotniuc? „Nu vor ei să-l aducă acasă, pentru că el e un PERICOL pentru PAS și Maia Sandu. Plahotniuc poate să povestească despre furtul miliardului...”
30.07.2025
14:38
4041
Cu musca pe căciulă? „Proeuropeanul” Ceban a reacționat la AVERTISMENTELE Maiei Sandu cu privire „vehiculele politice” finanțate de Kremlin cu sute de milioane de euro și imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare: „Vor să-mi interzică să candidez”
30.07.2025
12:09
3970
Dodon a sărit ca ars, după ce Maia Sandu a avertizat în privința IMIXTIUNII Rusiei în alegerile parlamentare, dar și despre sutele de MILIOANE de euro investite de ruși în diferite partide și blocuri: „Instituie în R. Moldova crima gândirii”
30.07.2025
11:17
2176
VIDEO // Kremlinul pregătește un ASALT fără precedent asupra R. Moldova. „Doar prin criptomonede sunt planifică finanțări de circa 100 de MILIOANE de euro. „Investește în mai multe vehicule politice pentru a-și băga oamenii în următorul Parlament”
29.01.2025
15:14
2381
Mesaj de la Berlin pentru Chișinău. Olaf Scholz: „Germania va continua să susțină R. Moldova în fața amenințărilor rusești, indiferent de rezultatul alegerilor pentru Bundestag”
29.10.2024
16:59
3688
VIDEO // Dodon ARUNCĂ în aer „proeuropenismul” lui Stoianoglo, care îi cerea Maiei Sandu „garantarea ireversibilității cursului de integrare europeană a R. Moldova”: „Referendumul este ilegal... Credeți că nu se poate organiza un alt referendum?”
28.05.2026
18:04
89
Profesori de limba găgăuză din UTA Găgăuzia merg la stagiu în Turcia pentru a moderniza predarea și a consolida identitatea lingvistică
28.05.2026
17:38
130
Chișinăul discută cu România și UE controlul coordonat la frontiera moldo-română și modernizarea punctelor de trecere
28.05.2026
17:23
273
AJUTOR DE STAT // Decizie finală la Parlament: 3 000 de lei în plus, în fiecare an, pentru peste 13 500 de copii cu dizabilități
28.05.2026
17:19
216
R. Moldova a denunțat Acordul privind Fondul interstatal de colaborare umanitară: „Nu generează beneficii”
28.05.2026
17:12
319
VEȘTI BUNE // R. Moldova taie taxele la zero pentru importul de eoliene și baterii gigant: Facilități de top pentru investitorii în energie verde
28.05.2026
17:05
225
Adio, panică la benzinării! R. Moldova își face, în premieră, stocuri de URGENȚĂ: Benzină și motorină garantate pentru 61 de zile în caz de blocaj
28.05.2026
16:48
284
MEC crește la 120 numărul burselor pentru elevii și studenții romi în anul de studii 2026-2027
28.05.2026
16:44
324
Record de note de 10 din oficiu la bacalaureat: mii de elevi scutiți de examene la limbă străină, informatică și română pentru alolingvi
28.05.2026
16:40
270
Absorbante gratuite pentru peste 31.000 de eleve din 204 școli: Programul „Școala EduLIFE” se extinde cu sprijin de la bugetul de stat
28.05.2026
15:17
603
VIDEO // Izolat complet! Niciun deputat nu i-a sărit în ajutor lui Ceban când a fost luat pe sus de pază din Parlament, după ce a provocat haos. „Partenerii” Tkaciuk, Stoianoglo și Chicu nu au schițat niciun gest, iar sociliștii s-au AMUZAT copios
28.05.2026
12:34
799
VIDEO // Ion Ceban, de la uși securizate în Primărie, la circ în Parlament. Primarul Chișinăului, scos cu forța de bodyguarzi după ce a provocat un scandal de proporții
28.05.2026
08:45
486
Horoscopul zilei 28.05.2026
27.05.2026
22:21
739
Portalul privat de vize UK a expus mii de pașapoarte și selfie-uri ale solicitanților, apoi a trimis avocații în loc să răspundă întrebărilor
27.05.2026
20:55
830
Răcire semnificativă și cer mai senin în Republica Moldova, joi 28.05.2026
27.05.2026
20:05
812
Guvernul promite noi mecanisme de sprijin pentru agricultori după discuțiile cu Asociația „Forța Fermierilor”
779
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a discutat la Tallinn cu șeful Comitetului pentru apărare națională al Estoniei despre soluționarea transnistreană și securitatea regională
27.05.2026
17:11
794
MEC pune accent pe integritatea examenelor naționale 2026 într-o ședință cu președinții comisiilor raionale și municipale
27.05.2026
17:02
803
Guvernul întărește mecanismele de intervenție pe piața carburanților și deblochează capacitățile de racordare la rețelele electrice
27.05.2026
16:56
884
Maia Sandu i-a înmânat „Ordinul Republicii” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili
27.05.2026
16:19
1367
VIDEO // Ambasadorul neacreditat Oleg Ozerov vrea ca Rusia să fie pe picior de egalitate cu România, în timp ce Kremlinul împarte pașapoarte transnistrenilor pentru a-i recruta la război
27.05.2026
15:57
775
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
27.05.2026
15:52
701
35 de școli din țară primesc titlul „Școală sigură online” pentru protecția elevilor în mediul digital
27.05.2026
15:35
841
BERD oferă încă 150 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor strategice care leagă Republica Moldova de UE
27.05.2026
15:06
699
IGP și Poliția Federală Germană extind cooperarea pentru modernizarea și întărirea capacităților Poliției din Republica Moldova
27.05.2026
14:09
792
Guvernul modernizează sistemul de evidență a animalelor și albinelor și aliniază regulile la standardele UE
27.05.2026
13:55
812
Alertă meteo cod galben: vânt puternic pe 27.05.2026, între orele 14-23
Chișinăul discută cu România și UE controlul coordonat la frontiera moldo-română și modernizarea punctelor de trecere
MEC crește la 120 numărul burselor pentru elevii și studenții romi în anul de studii 2026-2027
Record de note de 10 din oficiu la bacalaureat: mii de elevi scutiți de examene la limbă străină, informatică și română pentru alolingvi
Absorbante gratuite pentru peste 31.000 de eleve din 204 școli: Programul „Școala EduLIFE” se extinde cu sprijin de la bugetul de stat
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.31
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














