R. Moldova: Furi din BEM 4,4 milioane de lei, iar judecătorii te obligă să întorci a patra parte din sumă și îți suspendă jumătate din perioada pe care trebuie s-o petreci la închisoare
3086
Delapidările de milioane de lei de la Banca de Economii, aflată în proces de lichidare după implicarea în jaful bancar, încep a fi pedepsite timid de justiția din R. Moldova.
Judecătoria Chișinău l-a condamnat astăzi pe un fost administrator de companie pentru convertirea și transferul ilegal a milioane de lei din Banca de Economii.
,,Instanța a constatat că inculpatul, în calitate de administrator al unei companii, împreună cu alți administratori și beneficiari ai altor companii implicate, a comis infracțiunea de spălare de bani. În perioada 19-28 decembrie 2011, aceștia au obținut fraudulos un credit de 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii și au efectuat transferuri succesive de bani prin contracte fictive pentru a ascunde originea ilicită a fondurilor. Banii au fost direcționați prin diverse firme, iar o parte semnificativă a fost retrasă în numerar", informează instanța de judecată.
Bărbatul și-a recunoscut vina și a fost condamnat la patru ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, dintre care numai jumătate din termen va fi executată.
,,Termenul rămas de pedeapsă sub formă de închisoare de 2 ani, după ispășirea termenului real, se suspendă pe o perioadă de probaţiune de 3 ani", au dictat judecătorii.
De asemenea, instanța a dispus confiscarea specială prin încasarea din contul inculpatului în beneficiul bugetului de stat a 1,46 de milioane de lei.
Sentința nu este definitivă.
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului
















