R. Moldova a acordat, în perioada crizei pandemice, cel mai MIC suport agenților economici, comparativ cu alte state din regiune
1666
Firmele din Republica Moldova au primit cel mai redus suport din partea statului în perioada crizei pandemice, în comparație cu alte țări din regiune precum România, Polonia, Georgia sau Federația Rusă.
Potrivit sondajului „COVID-19: Impactul asupra firmelor”, realizat de Banca Mondială, doar 5,9% dintre agenții economici din Republica Moldova au declarat că au primit sau așteaptă să primească suport din partea autorităților statului pe timp de coronacriză. Pentru comparație, datele aceluiași sondaj arată că în Polonia circa 79,4% dintre firme au beneficiat de suportul statului în această perioadă de criză, în Georgia - circa 51,4%, iar în România - 48,5%.
„În Republica Moldova, întreprinderile mici au fost cele mai afectate de criză și tot ele au asimilat și cel mai puțin suport din partea statului. Doar 2% dintre întreprinderile cu până la 20 de angajați au menționat, potrivit sondajului Băncii Mondiale, că au primit ajutor, pe când în cazul întreprinderilor medii și mari această rată a fost de 10-15 la sută”, a menționat Stas Madan, economist superior al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, autor al capitolului „Firmele” al Publicației MEGA, ediția 22.
Circa 22% dintre reprezentanții întreprinderilor chestionate în Republica Moldova au afirmat că nu s-au calificat pentru suport guvernamental, iar 31 la sută dintre agenții economici au spus că nici nu știau despre faptul că statul oferă anumite oportunități de asistență mediului de afaceri, fapt ce denotă și lipsa unei comunicării eficiente dintre autoritățile statului și mediul de afaceri, punctează Stas Madan. Astfel, numărul companiilor care au declarat că nu au fost eligibile pentru a primi suport depășește de aproape patru ori numărul celor care au primit sau așteaptă să primească asistență din partea statului.
„Anul 2021 se va înscrie în continuare în logica unei stări excepționale în care statele vor trebui să intervină activ pentru a susține populația și firmele, făcând în același timp derogări de la regulile bugetar-fiscale. Chiar și Fondul Monetar Internațional (FMI), care mereu pune în prim-plan prudența, a menționat repetat în ultimul raport privind perspectivele economiei globale că acțiunile de politici ar trebui să asigure un sprijin eficient până când recuperarea în curs de desfășurare este una fermă, cu accent pe promovarea imperativelor-cheie de creștere a potențialului de producție, asigurarea unei creșteri participative care să aducă beneficii tuturor și accelerarea tranziției către o dependență mai redusă de carbon”, a punctat Stas Madan, citat de un comunicat de presă al „Expert-Grup”.
223
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
274
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
557
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
830
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1062
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
1211
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1508
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1455
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
1327
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1455
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
163
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
231
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
552
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
824
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1058
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
1207
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1503
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1451
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
1322
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1450
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
1308
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
1236
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
1150
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
1326
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
1288
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
1275
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
1239
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
1094
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
1217
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
1516
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
1513
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
1666
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
1420
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
1374
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
04.06.2026
15:09
1494
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
Horoscopul zilei 07.06.2026
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.29
1 RON
3.82
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














