Putin bate în RETRAGERE, după ce propagandiștii săi au AMENINȚAT Marea Britanie și SUA cu folosirea armelor nucleare. Liderul de la Kremlin a trimis scrisoare la ONU: „Nimeni nu poate câştiga un război nuclear”
1753
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că nu pot exista câştigători într-un război nuclear şi că un asemenea război nu trebuie pornit niciodată, relatează luni, 1 august, Reuters.
Putin a făcut aceste comentarii într-o scrisoare către participanţii la conferinţa ONU privind Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT), la peste cinci luni de la declanşarea războiului din Ucraina.
„Plecăm de la faptul că nu pot exista câştigători într-un război nuclear şi că acesta nu trebuie niciodată dezlănţuit, şi suntem pentru securitate egală şi indivizibilă pentru toţi membrii comunităţii mondiale", afirmă liderul de la Kremlin.
Preocuparea internaţională privind riscul confruntării nucleare a crescut de la invadarea Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie. Într-un discurs de la acea vreme, Putin a făcut referire la arsenalul nuclear al Rusiei şi a avertizat orice posibile puteri externe ostile să se abţină de la orice tentativă de a interveni.
„Oricine încearcă să ne obstrucţioneze ar trebui să ştie că răspunsul Rusiei va fi imediat. Şi asta va duce la consecinţe cu care nu v-aţi întâlnit niciodată în istoria voastră", a spus el.
Câteva zile mai târziu, el a ordonat ca forţele nucleare ale Rusiei să fie plasate în stare de alertă.
Războiul din Ucraina a ridicat tensiunile geopolitice la un nivel fără precedent din 1962, de la criza rachetelor din Cuba.
Atât politicienii din Rusia, cât şi cei din SUA, au vorbit public despre riscul unui al treilea război mondial. Directorul CIA, William Burns, a declarat în aprilie că date fiind eşecurile suferite de Rusia în Ucraina, „nimeni nu poate să nu trateze serios ameninţarea reprezentată de o potenţială recurgere la arme nucleare tactice".
Rusia, a cărei doctrină militară permite utilizarea armelor nucleare în eventualitatea unei ameninţări existenţiale la adresa statului rus, a acuzat Occidentul că duce un „război prin intermediari” împotriva sa, înarmând Ucraina şi impunând sancţiuni Moscovei.
28.08.2026
06:58
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
28.08.2026
06:58
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















