Putin ar vrea să se ÎNTÂLNEASCĂ cu Maia Sandu până la finele anului curent. MESAJUL transmis de Dodon, după ce a venit de la Moscova: „Să plece la Sankt Petersburg și să se întâlnească cu Putin. Cetățenii R. Moldova își doresc asta”
5147
Socialistul Igor Dodon o îndeamnă pe Maia Sandu să plece săptămâna viitoare la Sankt Petersburg, acolo unde este așteptată de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Această întâlnire, în marja summit-ului informal al șefilor de stat din Comunitatea Statelor Independente (CSI), ar fi așteptată de cetățenii R. Moldova, a declarat Igor Dodon în cadrul unei emisiuni televizate.
Potrivit lui Dodon, după Revelion, tariful la gazele naturale ar putea crește. Astfel, autoritățile R. Moldova trebuie să prevină o astfel de situație. Cea mai indicată pentru a negocia cu partea rusă e șefa statului, Maia Sandu.
„Pe 28 decembrie, Vladimir Putin va organiza un summit informal cu șefii statelor CSI. Maia Sandu va face o greșeală enormă dacă nu va pleca la această întrevedere. Aș vrea să-i dau un sfat prietenesc, chiar s-o rog să lase într-o parte emoțiile și să plece la summitul de săptămâna viitoare. Coroana nu-i va cădea. Îi propun președintelui să profite de această oportunitate, să plece la Sankt Petersburg, să se întâlnească cu Putin și să discute informal despre problema gazelor. Este foarte important. Chiar dacă ei personal nu-i place acest lucru sau nu-i permit cei din Occident, trebuie s-o facă nu pentru sine, ci pentru cetățenii R. Moldova, ei își doresc aceasta”, a subliniat Dodon.
În același context, Dodon a afirmat că Maia Sandu a ratat deja numeroase oportunități de a se întâlni cu Putin.
„Președintele a avut posibilitatea de patru ori să participe la diferite evenimente care s-au desfășurat în cadrul CSI și Uniunea Euroasiatică, dar a refuzat s-o facă. Iar Putin a spus clar că, dacă Moldova ar fi fost aici, atunci ar fi putut soluționa problemele cu care se confruntă. A fost un summit oficial al șefilor de stat CSI, dar ea nu a dorit să participe. Până la 28 decembrie mai este timp. Conducerea țării poate pleca la summit și să discute pe loc aceste probleme”, a conchis Igor Dodon.
Recent, președinta Maia Sandu a afirmat că nu are pe agendă o întrevedere cu Vladimir Putin, iar problemele dintre cele două state vor fi discutate în cadrul ședinței Comisiei interguvernamentale, preconizate să aibă loc la începutul primăverii viitoare.
12.03.2026
11:36
14772
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
02.02.2026
12:06
3798
Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
22.01.2026
14:40
2498
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
25.09.2025
11:11
3140
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
09.09.2025
13:32
1494
VIDEO // Maia Sandu, ovaționată în PE după un discurs EMOȚIONANT: „Drumul nostru european nu este doar despre valori - este despre SUPRAVIEȚUIRE. Kremlinul vrea să captureze R. Moldova prin intermediul urnelor de vot”
01.08.2025
10:57
2275
Dodon a început campania de LUSTRUIRE a imaginii lui Plahotniuc? „Nu vor ei să-l aducă acasă, pentru că el e un PERICOL pentru PAS și Maia Sandu. Plahotniuc poate să povestească despre furtul miliardului...”
30.07.2025
14:38
4015
Cu musca pe căciulă? „Proeuropeanul” Ceban a reacționat la AVERTISMENTELE Maiei Sandu cu privire „vehiculele politice” finanțate de Kremlin cu sute de milioane de euro și imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare: „Vor să-mi interzică să candidez”
30.07.2025
12:09
3939
Dodon a sărit ca ars, după ce Maia Sandu a avertizat în privința IMIXTIUNII Rusiei în alegerile parlamentare, dar și despre sutele de MILIOANE de euro investite de ruși în diferite partide și blocuri: „Instituie în R. Moldova crima gândirii”
30.07.2025
11:17
2167
VIDEO // Kremlinul pregătește un ASALT fără precedent asupra R. Moldova. „Doar prin criptomonede sunt planifică finanțări de circa 100 de MILIOANE de euro. „Investește în mai multe vehicule politice pentru a-și băga oamenii în următorul Parlament”
29.01.2025
15:14
2377
Mesaj de la Berlin pentru Chișinău. Olaf Scholz: „Germania va continua să susțină R. Moldova în fața amenințărilor rusești, indiferent de rezultatul alegerilor pentru Bundestag”
22.05.2026
20:48
461
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
511
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
604
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
583
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
602
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
16:28
514
Modernizarea universităților din Republica Moldova, în centrul dezbaterilor la Săptămâna Educației
22.05.2026
14:41
674
REFORMA APL // Peste 600 de localități din R. Moldova au votat pentru unirea primăriilor. Guvernul pune la bătaie zeci de milioane de lei pentru comunitățile amalgamate
22.05.2026
14:39
632
Osmochescu discută cu autoritățile de concurență din Moldova și România pașii de aliniere la regulile UE și integrarea în piața europeană
737
Ebola se extinde în Congo și Uganda, dar INSP menține riscul de infectare în Europa la un nivel foarte scăzut
22.05.2026
13:21
629
Cod galben de instabilitate atmosferică, 22.05.2026, orele 14-23
22.05.2026
11:34
1088
FOTO // Dodon dă mâna cu ambasadorul neacreditat al Rusie, după ce trimisul lui Putin a fost convocat la MAE pentru DRONA care a survolat R. Moldova. Socialistul a tăcut complice în fața incidentului care a speriat moldovenii
22.05.2026
10:45
543
HMD lansează în India smartphone-ul Vibe 2 5G cu chatbotul local Indus integrat pentru a cuceri piața vorbitoare de limbi regionale
22.05.2026
10:17
776
Plan strategic la Beijing: R. Moldova și China vor elabora rute turistice comune pentru a valorifica uriașul potențial al turiștilor chinezi
22.05.2026
09:57
941
ALERTĂ ÎN CHIȘINĂU // Tentativă de răpire a două minore în sectorul Buiucani: Suspectul a fost reținut
22.05.2026
09:48
705
Ludmila Catlabuga promovează la Roma parteneriate agroalimentare Moldova–Italia și noi investiții în sectorul horticol
22.05.2026
08:45
829
Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei
22.05.2026
08:14
619
Horoscopul zilei 22.05.2026
21.05.2026
21:01
811
Încălzire semnificativă și averse locale vineri, 22 mai 2026, în Republica Moldova
944
Alexandru Munteanu, mesaj de solidaritate cu Ucraina la Ziua Internațională a Cămășii „Vyshyvanka” la Chișinău
21.05.2026
18:44
853
Educația STEAM și orientarea în carieră, în prim-plan la Săptămâna Educației: peste 200 de elevi și profesori discută modernizarea școlii din Republica Moldova
21.05.2026
17:11
1020
Dan Perciun anunță creșteri de burse și sporuri pentru doctoranzi și cercetători, în efortul de integrare în Spațiul European de Cercetare
21.05.2026
17:06
1131
Vinuri moldovenești pe piața chineză și ZBORURI DIRECTE Chișinău-Beijing. Principalele chestiuni abordate de Mihai Popșoi și omologul său Wang Yi
21.05.2026
16:46
780
Peresecina se modernizează cu proiecte noi pentru școli, grădinițe, drumuri și apă potabilă
21.05.2026
16:11
931
Reforme și investiții în învățământul profesional tehnic, discutate la Săptămâna Educației în Republica Moldova
21.05.2026
15:04
792
Alertă meteo cod galben, 21.05.2026, 13:30–22:00
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.84
1 RUB
0.25
1 UAH
0.39




Inapoi














